Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Naşu' l-a sunat pe Sechelariu şi şi-a cerut scuze pentru "Cazul Baciu": "Mi-a zis că îi pare rău! Ne facem de râs în Europa"

Publicat in Pro Sport, joi 19 iulie 2012 ·

După ce Dumitru Sechelariu, finanţatorul celor de la FCM Bacău, a câştigat la TAS procesul împotriva Stelei, iar Mircea Sandu l-a sunat pe oficialul moldovenilor să-şi ceară scuze pentru decizia luată de comisiile din ţară şi a promis că va lua măsuri împotriva acestora.

"M-a sunat Mircea Sandu în această dimineaţă şi mi-a zis că-i pare rău pentru ce s-a întâmplat, pentru că ne facem de râs pe la TAS. Mi-a spus că va concova comisiile care i-au dat dreptate Stelei pentru că e clar că dacă TAS mi-a dat dreptate mie, problemele au fost pe la comisiile din ţară. Mi-a spus că iniţial nu a ştiut situaţia mea, dar i-am spus că nu are cum să nu ştie pentru că noi am jucat cu banderole albe mai mult timp. În plus, este strigător la cer ca CNSL, care i-a dat câştig de cauză Stelei să fie condus de Gabriel Manu, avocatul de familie al lui Victor Piţurcă şi al lui Victor Becali. Vă daţi seama ce încrengătură este acolo, cum să-mi dea câştig mie, când el e prieten cu oameni apropiaţi Stelei? Mi-am dat seama că lui Mircea Sandu nu îi convine această situaţie, pentru că după ce pierde proces după proces cu Mititelu, acum pierde si la TAS. Sandu mi-a zis că e păcat şi ne facem de râs în Europa.

În legătură cu ce a zis acest om (n.r. Gigi Becali), nu-l las nici până la sfârşitul lumii. Mâine voi merge cu Steaua în proces pe civil, deoarece eu de la 30 iunie 2011 şi până acum trebuia să câştig aproape 1 milion din penalităţi, 800 de mi din transfer şi 8 mii pe lună. Îl anunţ pe Gigi Becali că nu am nicio legătură cu Marian Iancu, nu am mai vorbit cu acest om de 2 ani. Într-adevăr, m-am dus la TAS cu avocatul meu şi cu rectorul de la Universitatea din Timişoara, deoarece el avea experienţă. Sunt curios cum o să reacţioneze TAS-ul când o să afle declaraţiile lui Gigi Becli despre presupusa mafie de acolo", a spus Dumitru Sechelariu pentru Prosport.

D

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 18 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 5 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°