Nu stiu in ce masura liderii europeni au neaparata nevoie de noi ca semnatari ai Tratatului, cat mai degraba as spune ca noi avem nevoie sa semnam Tratatul fiscal propus de ei. Si asta nu numai pentru a face parte din „club”, cu toate avantajele ce pot decuge de aici. Ci mai cu seama pentru ca acesta poate fi folosit in mod legitim in Romania ca o ancora pentru continuarea reformelor din domeniul fiscal. Acesta este insa un subiect extrem de sensibil in momentul actual in Romania, pe fondul nemultumirilor sociale din ultima perioada. Cu sau fara manifestari sociale, problema ramane si, evident, trebuie rezolvata de autoritatile romane. Indiferent cine ar fi acesti decidenti, tehnocrati sau colorati politic.
De ce avem nevoie de Tratatul fiscal? In momentul de fata cred ca unul dintre cele mai mari riscuri pe care le are Romania este acela de a stopa procesul de ajustare fiscala inceput in urma cu doi ani. Sau, mai rau, de a inversa trendul. Adevarat, ajustarea fiscala a avut repercursiuni severe asupra tuturor(o combinatie dintre cele mai nefericite de taiere semnificativa de cheltuieli bugetare si crestere majora de TVA). Aici insa trebuie subliniate cel putin trei aspecte.
In primul rand, din pacate, nu au existat alternative ale ajustarii fiscale. Poate doar alternative legate de intensitatea acesteia. Aici poate fi discutabil. Si argumente pot fi aduse ambelor variante. Se putea „dilua” ajustarea pe o perioada mai lunga (strategie graduala) sau puteam adopta o strategie soc. Asa cum s-a ales in Romania.
De ce spun ca nu au existat alternative. „Mostenirea” primita din trecut a limitat sever posibilitatea folosirii instrumentului fiscal pentru a putea iesi din recesiunea actuala. In Romania marja de manevra a politicii fiscale, cea care ar fi trebuit sa permita acordarea de stimuli fiscali in timp de criza a fost aspru limitata de existenta si