Ieri-dimineaţă, câţiva colegi de la „Adevărul“ erau intrigaţi de un articol din „Evenimentul zilei“.
Citiseră acolo, pe prima pagină a unui ziar care nu-mi va ieşi prea uşor de la inimă, că volumul cel mai bine vândut de la Bookfest a fost „Ghidul fetelor obraznice" (Editura Nemira), care şi-a găsit 909 cumpărători. Din topul întocmit de EVZ lipseşte cu desăvârşire „Sfârşitul Ceauşeştilor", adică liderul absolut al Târgului de Carte, cu 2.130 de exemplare vândute în cinci zile!
Le-am spus actualilor mei colegi să nu fie supăraţi. Eventual, să deplângă prăbuşirea profesională şi morală a unui ziar care dădea cândva ora exactă în presa din România. Nu credeam că, la doi ani de când am plecat de la „Evenimentul zilei", acesta va ajunge de la 54.044 la 25.553 de exemplare. Explicaţiile se află în atitudine: pe vremuri, EVZ avea reguli şi principii; acum, ziarul măsluieşte cifrele. Greşelile sunt scuzabile, reaua-intenţie nu poate fi iertată. Iar cei care aplică pedeapsa cea mai severă sunt cititorii: i-ai păcălit, îţi întorc spatele.
Colegii de la „Evenimentul zilei" tocmai au găsit formula prin care oricine poate deveni lider. Aşa cum o carte clasată pe poziţia a doua este declarată câştigătoare prin radierea celei din faţa sa, şi EVZ poate deveni, de mâine, cel mai citit ziar din România. Cum? Simplu: sunt ignorate „Adevărul", „Jurnalul Naţional" şi „România liberă", plus cele trei tabloide, plus cele două gazete de sport.
Se zice că presa din Coreea de Nord nu scrie niciodată despre înfrângerile echipei naţionale de fotbal. Prin urmare, formaţia regimului Kim câştigă întotdeauna, având un bilanţ mai bun chiar şi decât Brazilia.
Pe la sfârşitul anilor '80, prin almanahurile de sport, echipa României care a învins Anglia cu 2-1 în 1981 era formată din zece jucători, iar primul nostru gol nu-l marcase nimeni. Normal: Marcel Răducanu fug