Partidele politice și-ar putea cumpăra, la preţul pieţei, spaţiile pe care le închiriază pentru sedii şi care se află în proprietatea privată a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a regiilor autonome, dacă situaţia imobilelor respective este clarificată din punct de vedere juridic. Sursa: Foto: Agerpres
Senatorii din Comisia pentru administraţie publică au întocmit, astăzi, un raport de admitere cu amendamente a propunerii legislative care modifică Legea 90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, anunță Agerpres.
Conform unui amendament asumat de Comisie, partidele politice vor putea cumpăra, la preţul pieţei, spaţiile pe care le închiriază pentru sedii şi care se află în proprietatea privată a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a regiilor autonome, cu condiția ca situaţia imobilelor respective să fie clarificată din punct de vedere juridic. Plata sediilor se poate face cu avans de 10% din valoarea de vânzare, iar restul în rate pe o perioadă de trei ani, cu rata dobânzii EURIBOR şi o marjă procentuală negociată de părţi, aplicată soldului creditului.
Plata acestor sedii se poate face şi integral, în baza contractului de credit încheiat de către partidul politic cumpărător cu o instituţie de credit. "Partidele politice pot cumpăra în fiecare unitate administrativ-teritorială spaţiile destinate sediilor acestora, la valoarea de piaţă a acestora, determinată printr-un raport de evaluare, realizat de evaluatori - persoane fizice sau juridice - autorizaţi", precizează un amendament al Comisiei. Şi terenurile proprietate privată a statului, aferente sediilor partidelor, pot fi vândute, la cererea părţilor, dacă au situaţia juridică clarificată. "În situaţia în care partidele politice nu îşi manifestă intenţ