Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii au cheltuit 15 milioane de euro în staţiunile din ţară cu ocazia Revelionului

Publicat in Gandul, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

Românii au cheltuit în acest an pentru a-şi petrece revelionul în staţiunile din ţară circa 15 milioane de euro, cu 17% mai puţin faţă de 2010, iar sumele plătite de cei care au petrecut noaptea dintre ani în străinătate au scăzut cu o treime, la un total de 2,8 milioane de euro, potrivit FPTR.

"Numărul românilor care au contractat în acest an un pachet pentru petrecerea Revelionului în ţară, respectiv 74.700 de persoane, a scăzut cu 5% faţă de anul trecut şi cu 25% comparativ cu 2009. Pe plan extern, în ciuda scăderii tarifelor pentru ofertele de sărbători în Grecia, Turcia, Spania şi Franţa sau a menţinerii tarifelor la nivelul lui 2010 în Austria, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Brazilia sau Mexic, numărul locurilor contractate de români pentru petrecerea Revelionului în străinătate în acest an a scăzut cu aproximativ 33%, la 6.270 de turişi. Comparativ cu 2009, scăderea a fost de circa 50%", se arată într-un studiu al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Din datele prezentate rezultă că la intern a scăzut nu doar numărul de turişti din perioada Revelionului, ci şi cheltuiela medie a acestora.

În topul preferinţelor din România au fost, ca de obicei, staţiunile de pe Valea Prahovei, unde gradul mediu de ocupare a ajuns la 90%, însă şi în celelalte staţiuni montane cererea a fost mare. Preferinţele românilor s-au îndreptat fie către hotelurile de categorie foarte bună, fie spre ofertele foarte ieftine.

Datorită tarifelor mici, s-a înregistrat o creştere a numărului românilor care au preferat să petreacă sărbatorile în staţiunile balneare. În acelaşi timp, deşi tarifele au coborât faţă de anul trecut, a scăzut numărul celor care au petrecut Revelionul pe litoral, Delta Dunarii, în zonele rurale şi chiar în staţiunile montane.

Potrivit datelor FPTR, aproximativ 18.000 d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°