O parte dintre cei care contestă actualul sistem politic (democraţie şchioapă, dar democraţie, capitalism şchiop şi chior, dar capitalism) o fac de pe o poziţie ideologică realmente anti-capitalistă şi vag (mai mult sau mai puţin...) nostalgică după socialism/comunism!
Protestele împotriva proiectului de exploatare a aurului de la Roşia Montana – proiect care a devenit un catalizator pentru o mişcare protestatară care vizează întregul sistem de putere şi de politică din România – au generat deja, cum e şi firesc, o multitudine de opinii, analize şi interpretări, din care unele chiar îndrăzneţe precum aceea susţinută de Sorin Cucerai chiar în Ziarul de Iaşi („Destrămarea consensului conservator”, 14.09.2013).
El vede în Piaţa Universităţii din 2013, asemenea celei 1990, „generatoarea neechivocă a unei noi lumi româneşti”, susţinând, printre altele, că „temele lansate de ea vor deveni, treptat, sursa unui nou consens”.Dacă „vechiul consens” (acoperind „vechea lume românească dintre 1990 şi 2012” care „a luat sfârşit pe 8 septembrie 2013”) ne este prezentat ca bazându-se pe temele lansate în Piaţa Universităţii din 1990 – „anticomunismul; opoziţia la Ion Iliescu; ostilitatea (...) faţă de actualul PSD (pe atunci FSN), perceput ca un continuator direct al defunctului partid comunist; democraţia, înţeleasă în primul rând (şi aproape exclusiv) ca pluripartitism; simpatia faţă de partidele zise «istorice»; nostalgia după România interbelică (...); revalorizarea spiritului religios (...); orientarea pro-occidentală (...); începutul unei atitudini pro-capitaliste (...) – nu aflăm explicit pe ce s-ar baza „noul consens”.
Apoi, Sorin Cucerai mai face o apreciere interesantă: „Din perspectiva asta /al noului consens/, protestele din iarna lui 2011-2012 au fost ambigue. La ele au participat şi susţinători ai vechiului consens (cei mai televizaţi dintre protest
