Formaţia CFR Cluj şi-a adjudecat titlul de campioană a României, pentru a doua oară în ultimii trei ani, după ce a câştigat în penultima etapă a sezonului, scor 2-1, acasă, cu Internaţional Curtea de Argeş.
Golurile ardelenilor au fost marcate de Cristian Bud, în minutul 34, şi de Ciprian Deac, în minutul 74, această a doua reuşită fiind cea care a decis victoria, după ce piteştenii egalaseră prin golul lui Bogdan Apostu, din minutul 67.
Prin această victorie, echipa antrenată de italianul Andrea Mandorlini acumulează 66 de puncte, cu 6 mai multe decât Unirea Urziceni şi cu 7 peste FC Vaslui, care nu mai pot surmonta diferenţa în cele două jocuri rămase de disputat pentru fiecare.
Titlul de campioană îi permite formaţiei din Gruia să joace din nou în grupele Ligii Campionilor, unde clujenii au mai fost prezenţi acum doi ani, atunci când au izbutit să învingă AS Roma în deplasare, scor 2-1, şi să facă egal acasă cu Chelsea Londra, 0-0.
Formaţia CFR Cluj şi-a adjudecat titlul de campioană a României, pentru a doua oară în ultimii trei ani, după ce a câştigat în penultima etapă a sezonului, scor 2-1, acasă, cu Internaţional Curtea de Argeş.
Golurile ardelenilor au fost marcate de Cristian Bud, în minutul 34, şi de Ciprian Deac, în minutul 74, această a doua reuşită fiind cea care a decis victoria, după ce piteştenii egalaseră prin golul lui Bogdan Apostu, din minutul 67.
Prin această victorie, echipa antrenată de italianul Andrea Mandorlini acumulează 66 de puncte, cu 6 mai multe decât Unirea Urziceni şi cu 7 peste FC Vaslui, care nu mai pot surmonta diferenţa în cele două jocuri rămase de disputat pentru fiecare.
Titlul de campioană îi permite formaţiei din Gruia să joace din nou în grupele Ligii Campionilor, unde clujenii au mai fost prezenţi acum doi ani, atunci când au izbutit să învingă AS Roma în deplasare, scor 2-1, şi să f