Plouă cu propuneri legislative! Schimbăm Constituţia, schimbăm organizarea teritorială, schimbăm felul în care sunt votaţi primarii! Dacă e să ne luăm după PDL, Românica va fi o Ţară Nouă în doi ani. Vom avea voievodate cu voievozi aleşi de o zecime din populaţie, un Parlament mic să-l cauţi cu lupa, spitale puţine şi bolnavi şi mai puţini! Ce să mai vorbim, îţi vine să laşi totul baltă, să te întorci pe loc acasă...

Sunt oportune toate modificările astea de instituţii politice? (Că la Sănătate ştiţi părerea mea.) Ca să răspund, hai să lămurim când o lege - sau schimbarea uneia - este oportună sau nu. Într-o ţară normală nu trebuie trecute legi toată ziua. Guvernarea nu înseamnă neapărat reglementare: guvernele au şi alte instrumente. Economiile suprareglementate se sufocă: mai multe legi nu înseamnă că mai multă lume respectă legea. Legi noi trebuie trecute doar atunci când se poate proba că absenţa lor contribuie la ceva care e demonstrabil o problemă. De asta, în cel mai simplu mod putem discerne dacă o lege e bună sau proastă în două etape: prima - văzând ce problemă se presupune că trebuie să rezolve legea, iar a doua - analizând cum şi dacă legea respectivă poate rezolva respectiva problemă. Hai să trecem prin filtrul acesta propunerile constituţionale ale lui Băsescu şi propunerea reorganizării teritoriale.

O să încep cu propunerea de a renunţa la conceptul că averea dobândită se prezumă licită, introdusă în Constituţie ca reacţie la legea ilicitului a lui Ceauşescu. După 1990, legislatorii - printre ei mulţi care avuseseră de suferit din pricina legii - au creat această garanţie absurdă contra trecutului, care nu se regăseşte în alte ţări, dar care a creat o problemă, dat fiind că tranziţiile sunt mari ocazii de a încropi averi din privatizarea frauduloasă a statului. Puţinele încercări de a atinge aceste averi - de exemplu pe a l