Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispută Gigi-Reghe pe celebritate » Patronul Stelei continuă să fie cel mai mediatizat personaj de către presa scrisă din România

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 31 ianuarie 2013 ·

Dacă acum două luni, Becali îl avea "contracandidat" pe Dan Diaconescu, în ultima lună liderul PP-DD a fost devansat de antrenorul Stelei.

Gigi Becali e pe primul loc cu Steaua, dar şi pe primul loc într-un studiu realizat de mediaTRUST România. Ce prevede acesta? Monitorizarea apariţiilor tuturor celebrităţilor în 400 de publicaţii în perioada 15 decembrie 2012 - 14 ianuarie 2013.

Finanţatorul din Ghencea e lider autoritar, cu peste 370 de apariţii, însă faţă de perioada octombrie-noiembrie, are un nou rival la locul 1. E chiar antrenorul său de la Steaua. Laurenţiu Reghecampf l-a "înlocuit" pe poziţia secundă pe Dan Diaconescu.

Ultimul loc pe podium îi aparţine lui Victor Piţurcă, selecţionerul fiind în centrul atenţiei presei în ultima vreme mai mult ca urmare a diferendului cu fosta amantă.

Publicitatea l-ar fi costat 1,5 milioane

Acelaşi studiu a întocmit şi un alt clasament. Cel care ţine cont de valoarea echivalentă de publicitate (AVE) în funcţie de apariţiile persoanelor respective în presă. Şi aici primul e Gigi Becali, care, conform respectivului algoritm, dacă ar fi plătit ca să apară de cîte ori a apărut şi cîtă expunere a avut, suma pe care ar fi cheltuit-o s-ar fi ridicat la peste 1,5 milioane de euro.

De peste 6 ori mai mult peste Loredana şi Bianca

Monitorizarea a vizat şi personalităţile feminine. Pe primele locuri s-au clasat Loredana Groza şi Bianca Drăguşanu, cam cu acelaşi număr de apariţii, însă la foarte mare distanţă de Becali. Patronul Stelei a avut de peste 6 ori mai multă expunere decît fiecare dintre cele două! Mai mult, Gigi a avut apariţii în presă cîte au avut la un loc, în acelaşi interval de timp, Loredana, Bianca Drăguşanu, Anda Adam, Oana Zăvoranu, Andreea Raicu, Andreea Marin, Antonia, Teo Trandafir şi Nicoleta Luciu!

A provocat demisii la Evenimentul zilei

Gigi a f

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 9 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Alunecare de teren în Cluj-Napoca. Trafic restricţionat pe o stradă din oraş

Mediafax acum 18 minute
O alunecare de teren a avut loc vineri seara pe o stradă din Cluj-Napoca. A fost afectată una dintre benzile de circulaţie ale unui străzi, pe care accesul a fost restricţionat.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 8 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 10 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 10 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 10 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

AUDIO „Dezbat bucuros cu el”. Biden, hotârât să participe la o dezbatere cu Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie

HotNews acum 11 ore
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la o dezbatere cu Donald Trump, adversarul său republican la alegerile din noiembrie, relatează Reuters. Joe Biden si Donald Trump se vor confrunta din nou la alegerile prezidentiale

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

5°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

7°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°