Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a ieşit din top 10 mondial la viteza medie de conectare la internet

Publicat in Jurnalul, joi 9 august 2012 ·

România a coborât pe locul 13 în topul mondial al vitezei medii de conectare la internet, de pe poziţia a noua la sfârşitul anului trecut, dar s-a menţinut în top 10 în Europa, după ce, în 2010, internetul românesc era cel mai rapid de pe continent şi al patrulea în lume.

Viteza medie de conectare la internet în România, înregistrată de compania americană Akamai în raportul trimestrial "Starea Internetului", a crescut cu 3,6% în primul trimestru raportat la ultimele trei luni din 2011, la 6,6 megabiţi pe secundă (Mbps), în scădere cu 0,3% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut.

România a coborât, astfel, de pe locul al cincilea până pe poziţia a opta în regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Cele mai rapide ţări din afara Europei prezente în topul regional sunt Emiratele Arabe Unite, cu o viteză medie de 4,7 Mbps (locul 19 în regiune, respectiv 33 în lume) şi Turcia, cu 2,9 Mbps (23 în regiune, 58 în lume).

Topul european este condus de Olanda, cu 8,8 Mbps, urmată de Elveţia, 8,1 Mbps, Irlanda, 7,3 Mbps, Cehia şi Belgia, 7,1 Mbps, Finlanda, 6,9 Mbps şi Danemarca, 6,7 Mbps. Suedia se plasează în top cu o poziţie sub România, cu o viteză medie de 6,3 Mbps, urmată de Ungaria, 5,9 Mbps şi Germania, 5,8 Mbps.

Infrastructura mai tânără avantajează România, costurile modernizării reţelelor din ţări precum Germania, Franţa sau Marea Britanie îngreunând tranziţia la conexiuni mai rapide.

Viteza medie pe internet la nivel mondial a urcat cu 14% în primul trimestru, respectiv cu 25% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, la 2,6 Mbps, datoră creşterii puternice a ratei de adopţie a conexiunilor broadband de mare viteză, în special în ţări precum Coreea de Sud, Elveţia sau Statele Unite.

Coreea de Sud s-a menţinut pe prima poziţie în topul mondial al vitezei medii de conectare la internet, cu 15,7 Mbps, u

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 7 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°