SCRISOARE PENTRU MELOMANI Zeci si zeci de discuri din arhive apar de citiva ani buni si fac din ce in ce mai dificila alegerea unei versiuni de simfonii sau a unei piese de pian preferate. Celor mai multe li se spune simplu "arhive", dar nu o data li se adauga si titulatura de "inregistrari istorice". Nu tot ce provine, prin firea lucrurilor, dintr-o arhiva merita insa si calificativul de interpretare istorica. Numarul caselor de discuri care se ocupa cu o adevarata arheologie muzicala se rareste, dar, printre ele, doua cel putin persevereaza, Arbiter in Statele Unite si Tahra in Franta. Iar ultimul set de discuri Tahra, Pianiste franceze*, confirma succesul si satisfactiile acestei arheologii. Setul pe care vi-l semnalez include in majoritatea lor nume putin cunoscute, daca nu uitate cu totul astazi. Ce au in comun, dincolo de maiestria artistica exceptionala este harul de a-i inspira pe compozitorii contemporani lor si de a populariza o muzica putin cintata in epoca lor. Complet uitata astazi este Aimee-Marie Roger-Miclos (1860-1950), ale carei inregistrari fonografice, datind din jurul anului 1905, sint restaurate pentru prima data. In 1895, cu ocazia unui turneu in Germania, un critic muzical o caracteriza pe scurt, scriind ca "poseda o virtuozitate dezvoltata care se sprijina pe o rara forta fizica si pe o personalitate magnetica". Massenet ii dedica Toccata sa, Pierne o Pastorala, Saint-Saëns fantezia lui descriptiva Africa. Roger-Miklos ii promoveaza in recitalurile sale pe Schumann, Brahms si muzica sa de camera, Anton Rubinstein, pe care il proclama "regele pianului" si pe Padre Antonio Soler ale carui Sonate, le cinta cea dintii, devansindu-le pe Helene Boschi, Clara Haskil si Maria Grinberg. A fost prima pianista franceza aplaudata pentru programele ei pe scena new-yorkeza, in 1903, iar 30 de ani mai tirziu recompensata pentru intreaga ei activitate, cu Cr