Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Somn la manşa avionului

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 octombrie 2009 ·

Piloţii unui aeronave au pierdut legătura cu turnul de control şi s-au cam rătăcit în zbor după ce se presupune că au adormit la manşa avionului. Airbus-ul A320 cu 144 de pasageri la bord, ce aparţine companiei Delta Airlines, decolase din San Diego spre Minneapolis. Cei doi piloţi au pierdut contactul cu turnul de control mai bine de oră. Purtau o discuţie aprinsă despre politica internă a companiei aeriene şi-au pierdut din ochi aparatele de bord, îşi justifică ei neatenţia.

Aşa se face că au deviat de la traseu şi-au zburat cu vreo 240 de kilometri mai departe de aeroportul din Minneapolis, Minnesota, unde trebuia să aterizeze aeronava. Nu se ştie cum au reuşit să ia din nou legătura cu turnul de control şi dacă piloţii au restabilit legătura sau cei de la sol. Oricum când şi-au dat seama de greşeală au făcut cale întoarsă.

Somn sau neatenţie

În cele din urmă, avionul a aterizat fără probleme, iar niciunul dintre pasageri n-a băgat de seamnă întâmplarea. N-au fost însă prea bucuroşi când au auzit că s-au cam rătăcit.

"Se presupune că aceşti oameni ar trebui să fie atenţi la zbor. Siguranţa pasagerilor ar trebui să fie pe primul loc. Nu-mi vine să cred că nu erau atenţi", mărturiseşte şocată Andrea Allmon, pasageră, citată de AP. Piloţii au fost luaţi la întrebări încă de pe aeroport de FBI şi poliţia din Minneapolis.

Autorităţile au pornit o anchetă să vadă dacă nu cumva cei doi au adormit la manşa avionului din cauza oboselii. Cu siguranţă înregistrările din cabina pilotului vor face lumină în acest caz. Până atunci cei doi piloţi au fost suspendaţi. În ianuarie anul trecut, doi piloţi au dormit cam 18 minute la manşa avionului în timpul unui zbor de la Honolulu la Hilo, Hawaii. Din fericire nu s-a întâmplat nimic.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°