Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru indivizi din Cârlibaba au culcat la pământ 400 de arbori din pădurea statului

Publicat in Monitorul de Suceava, duminică 19 august 2012 ·

Patru indivizi din comuna Cârlibaba sunt cercetaţi penal, după ce-au tăiat ilegal peste 400 de copaci din pădurea statului, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Tăierile ilegale s-au comis în perioada 1 iunie – 4 august a.c., din pădurea de pe raza Ocolului Silvic Cârlibaba. În total, s-au tăiat nu mai puţin de 406 arbori, specia molid, iar zilele trecute poliţiştii Biroului de combatere a delictelor silvice din cadrul Serviciului Ordine Publică au reuşit să dea de urma celor patru suspecţi: Stelian S., de 27 de ani, Vasile P., de 42 de ani, Petru P., de 41 de ani, şi Ilie C., de 26 de ani.

„Din calculul preliminar efectuat de reprezentanţii Direcției Silvice Suceava a rezultat un prejudiciu cu o valoare de 106.784,06 lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, precizându-se că în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru tăiere fără drept, furt de arbori şi falsificarea dispozitivelor speciale de marcat.

Tot într-un comunicat al IPJ Suceava este prezentată o altă tăiere ilegală de arbori, de data aceasta la Mălini, comisă de trei minori din localitate, în vârstă de 16, respectiv 17 ani.

Cei trei au tăiat cu două drujbe nu mai puţin de 17 arbori din specia răchită, cu diametrele la cioată cuprinse între 13-20 cm, prejudiciul fiind de circa 300 de lei. Ei au fost daţi în vileag sâmbătă după-amiază, când încărcau lemnul într-un faeton, în lunca râului Moldova.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere și furt de material lemnos”, precizează poliţia.

Patru indivizi din comuna Cârlibaba sunt cercetaţi penal, după ce-au tăiat ilegal peste 400 de copaci din pădurea statului, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Tăierile ilegale s-au comis în perioada 1 iunie – 4 august a.c., din

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 21 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°