Peste 27.400 de artificii şi petarde deţinute ilegal, care cântăresc aproximativ o tonă, au fost confiscate, sâmbătă şi duminică, în Capitală, în urma a peste 40 de acţiuni desfăşurate de poliţiştii bucureşteni, informează un comunicat al Poliţiei Capitalei.
Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanele care le deţineau sunt în prezent cercetate pentru deţinere fără drept de articole pirotehnice.
Totodată, în urma acţiunilor desfăşurate la finalul săptamânii trecute, poliţiştii bucureşteni au întocmit 67 dosare penale, aplicând sancţiuni contravenţionale de peste 18.000 de lei.
În decembrie, în Capitală, în urma desfăşurării a 22 de acţiuni de amploare derulate de specialiştii în arme, explozivi şi substanţe periculoase în zonele unde existau date că se comercializează astfel de produse, au fost confiscate aproximativ un milion de articole pirotehnice, care cântăresc peste 3.000 de kilograme.
La nivel naţional, în cadrul acţiunii "Foc de artificii" desfăşurate de Poliţia Română, s-au derulat, începând cu 29 octombrie, 1.700 de acţiuni şi controale efectuate de poliţişti, care au ridicat în vederea confiscării aproximativ 64.534 kilograme de obiecte pirotehnice nepermise, în valoare de peste 1.470.000 de lei.
Totodată, poliţiştii au depistat 411 de infracţiuni, de comiterea cărora sunt suspectate 409 de persoane, şi au aplicat 31 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 43.560 de lei.
Acţiunea "Foc de artificii" a fost declanşată, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, la data de 29 octombrie, de Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu Direcţia de Ordine Publică.
Poliţia reaminteşte că orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată de persoane fizice sau juridice, fără a deţine autorizaţia prevăzută de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu în