Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a 176 de persoane acuzate că au prejudiciat şapte unităţi bancare din Bihor cu peste 1,7 milioane de euro, prin credite obţinute cu documente falsificate şi nerambursate.
Frauda s-a comis în perioada 2004-2007 şi a fost organizată de orădeanul Adrian Mugurel Ştefan, administrator al firmei Leoleta Comimpex SRL Oradea, care în prezent este fugit din ţară şi a fost dat în urmărire internaţională. Orădeanul este acuzat că a constituit un grup organizat care a reuşit să racoleze 210 persoane care mai apoi au contractat credite bancare în baza unor adeverinţe de venit false. Alături de acesta sunt judecaţi Carmen Tiberia Albulescu, asociat şi administrator al SC Leoleta Comimpex SRL Oradea, Voichiţa Fonai, contabil autorizat, Dumitru Buhuş, administrator al SC Vadastra Comexim SRL Oradea, Magda Silvana Bonaci, administrator al SC Casa de Editură şi Presă Foget 2006 SRL Salonta, Attila Zsolt Szakacs, administrator al SC Sesa Taxi SRL Oradea, Sebastian Bonaci, administrator al SC Sebos SRL Oradea, Iacob Cornel Ciuciu, administrator al SC Iacodor Construct SRL Ineu, Romeo Emeric Tulkos, administrator al SC Calcul Grup SRL Oradea, Livia Gordan, administrator şi contabil al SC Adresimo Com SRL Oradea, Ionuţ Cosmin Suciu, administrator al SC IonuţDan SRL Sânmartin, Dumitru Ioan Jurge, administrator al SC Pan International Construct SRL, Elvira Violeta Pantea, administrator al SC Agrol Groupe Import Export SRL Oradea, Cornel Apostol, director economic al aceleiaşi societăţi comerciale, Constantin Nicolae Călăceanu, Sebastian Daniel Condratov, Remus Viorel Sim, Cristian Cozma şi Cătălin Marius Moşincat. Cele 176 de persoane trimise în judecată sunt acuzate de iniţiere, constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, instigare la înşelăciune cu consecinţe