Piaţa muncii este în permanentă schimbare, iar, în timp ce dispar numeroase profesii, apar altele în domenii care sunt în continuă dezvoltare precum cel IT, online, medical-farmaceutic sau ecologic. Totuşi, în noua Clasificare a Ocupaţiilor, aprobată săptămâna trecută, mai există unele meserii vechi, care fie nu se mai practică, fie sunt cunoscute sub altă denumire, ca cele de hatip, vestitor, melamed sau teletipist.
O analiză a Psihoselect, companie specializată în domeniul resurselor umane, ne prezintă cinci locuri de muncă care sunt recunoscute deja în alte ţări, în timp ce la noi abia încep să se dezvolte sau nici nu se cunosc. „Avantajele apariţiei unor noi locuri de muncă este că o dată ce piaţa muncii devine mai diversificată, libertatea oamenilor va creşte şi piaţa forţei de muncă va deveni mai dinamică. Locuri de muncă noi şi creative pot să apară în fiecare zi în oricare colţ al lumii, în funcţie de necesităţile impuse de dezvoltarea noilor tehnologii", spun specialiştii Psihoselect.
1. Arhitect de afaceri
În domeniul IT, printre posturile care au apărut în străinătate, se numără cel de arhitect de afaceri sau business architect. Arhitectul de afaceri construieşte modele de afaceri pentru a servi ca bază pentru tranzacţiile viitoare ale întreprinderii cu scopul de a spori nivelul de responsabilizare şi de a îmbunătăţi procesul decizional. Acesta efectuează o analiză a tuturor factorilor care pot afecta designul organizaţional, inclusiv economia, tendinţele politice, piaţa competitivă şi preferinţele clienţilor, productivitatea şi tranzacţiile-cheie, partenerii şi furnizorii, respectiv iniţiativele IT. Un astfel de arhitect oferă consultanţă managementului executiv şi îl menţine informat cu privire la noi concepte, tendinţe şi moduri de gândire care ar putea afecta luarea deciziilor.
2. Specialist social media
Un alt loc de munc