Nu-i rău că Traian Băsescu s-a lepădat, sâmbătă, de Satana - chiar dacă, între timp, s-or fi reîntovărăşit, fără urmă de ranchiună. N-ar fi grav nici că şeful statului este acum "înrudit spiritual" cu două caricaturi patetice ale aristocraţiei. După cumetria cu Bercea Mondialu', ştim deja că familia prezidenţială nu e prea selectivă cu anturajul...
Revoltător este, însă, faptul că preşedintele legitimează o uriaşă impostură. Paul Lambrino e la fel de îndreptăţit să se prezinte drept membru al Casei Regale a României pe cât ar fi Regele Cioabă sau "Alteţa Sa Imperială" Iulian. Nici o instanţă din lume nu poate schimba acest fapt, fiindcă dreptul dinastic nu-i totuna cu cel civil. Numai şeful dinastiei poate acorda sau retrage un asemenea titlu.
Pentru Casa de România, problema a fost tranşată cu două generaţii în urmă, pe timpul lui Ferdinand. Nici devenit monarh cu puteri absolute, Carol al II-lea nu s-a gândit să-şi recunoască fiul conceput după anularea căsătoriei cu Zizi Lambrino. Cu atât mai puţin să-l includă în linia de succesiune. Nepotul lui se fuduleşte, aşadar, cu un statut care îi este în realitate complet inaccesibil.
Că, de pildă, Cătălin Botezatu nu ştie acest lucru, nu e de mirare. S-a întâmplat şi la case mai mari. În noiembrie 2002, revista lunară a masonilor din Florida descria în detaliu ceremonia de iniţiere a "fratelui Paul", prezentat nici mai mult, nici mai puţin decât "viitorul rege al României". Abia după vreun an păcăleala a fost dată în vileag şi Paul Lambrino a rămas fără şorţuleţ. Ceea ce nu l-a determinat să-şi abandoneze vocaţia de-o viaţă: specularea snobismului şi ignoranţei jet-set-ului de mâna a doua.
Nimic surprinzător că parodia regală oferită de cuplul comic Paul şi Lia se bucură de mare succes la noua protipendadă bucureşteană. În fond, acest public este la rândul lui o pastişă groso
