Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga, despre propunerea lui Ungureanu: Să vedem fiecare formaţiune ce prezintă la europarlamentare. Preocuparea noastră e reconstrucţia PDL

Publicat in Mediafax, luni 29 aprilie 2013 ·

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, întrebat despre propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu de a exista un candidat comun pentru prezidenţiale, că democrat-liberalii "nu vor să fie aroganţi", dar "vor să vadă fiecare formaţiune politică (de dreapta-n.r.) ce prezintă la europarlamentare".

"PDL a spus, nu o dată, că va face alianţă cu formaţiuni politice care împărtăşesc valori de dreapta la momentul oportun. Noi avem o analiză foarte serioasă care a ieşit din teren azi-noapte, sperăm să o finalizăm până marţi, PDL este la 18%. E un punct de pornire important", a precizat Vasile Blaga, înainte de şedinţa BPN al PDL.

El a arătat că formaţiunile de dreapta vor trebi să se "valideze" fiecare la alegerile europarlamentare.

"Nu vrem să fim aroganţi, dar va trebui să vedem în continuare fiecare formaţiune politică ce prezintă la următoarele alegeri europarlamentare, va trebui să se valideze fiecare, pentru că nu putem merge doar pe declaraţii, de altfel corecte, ale colegilor Mihai Răzvan Ungureanu şi alţii în paşii următori. Va trebui să vedem fiecare, într-un fel sau altul, ca formaţiune de dreapta, ce prezintă la viitoarele alegeri", a adăugat Vasile Blaga.

El a arătat că "discuţia este deschisă" în condiţiile pe care le-a anunţat, menţionând că PDL va discuta despre alianţe "la momentul oportun".

Vasile Blaga a mai declarat că el crede că reprezentanţii PDL "vor merge singuri la europarlamentare".

Blaga a fost întrebat de ziarişti dacă PDL va avea liste comune cu alte formaţiuni de dreapta la alegerile europarlamentare din 2014, liderul democrat-liberal arătând că acest lucru "este foarte complicat".

"Destul de complicat, dacă nu chiar foarte complicat în acest moment, va trebui să vedem paşii pe care-i fac aceste formaţiuni (de dreapta - n.r.) în acest moment, activele de partid ale tuturor acestor partide să fi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 22 minute
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum o ora
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 30 minute
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 10 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 9 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 14 ore
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 11 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°