Investitorii de la bursă preferă speculaţiile pe termen scurt în locul investiţiilor pe termen mediu şi lung, iar rezultatele financiare ale companiilor nu mai sunt foarte importante. Analiza fundamentală, care ar trebui să fie baza tuturor investiţiilor în acţiunile listate, pare să nu mai fie luată în calcul de nimeni. Deşi rezultatele aferente primelor nouă luni, publicate de către companiile de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) sunt, în cea mai mare parte, pozitive, vola
Investitorii de la bursă preferă speculaţiile pe termen scurt în locul investiţiilor pe termen mediu şi lung, iar rezultatele financiare ale companiilor nu mai sunt foarte importante.
Analiza fundamentală, care ar trebui să fie baza tuturor investiţiilor în acţiunile listate, pare să nu mai fie luată în calcul de nimeni. Deşi rezultatele aferente primelor nouă luni, publicate de către companiile de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) sunt, în cea mai mare parte, pozitive, volatilitatea, cu variaţii de peste 10% într-o singură şedinţă, arată că investitorii nu iau în calcul indicatorii economici. „Avem parte de o volatitilitate ieşită din comun în această perioadă. Nu numai noi, s-a văzut că si indicatorul american DJIA are variaţii de 10% într-o singură şedinţă“, spune Stere Farmache, preşedintele BVB. Ceea ce arată că tranzacţionarea se face, în prezent, în funcţie de sentimentul schimbător al investitorilor.
SNP Petrom este un exemplu la îndemånă pentru acest tip de tranzacţionare. Rezultatele aferente primelor nouă luni arată o creştere a profitului operaţional cu 54% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 1,63 miliarde lei pånă la 2,5 miliarde lei. De asemenea, profitul net s-a majorat cu 48%, pånă la 2,29 miliarde lei, ceea ce reprezintă aproximativ 95% din profitul bugetat pentru acest an. „Înainte de publicarea rezultatelor, Reuters făcea public un sondaj car