Urmărind atent spectacolul lui Silviu Purcărete "Femeia care şi-a pierdut jartierele" de Eugène Labiche, jucat sâmbătă seară în noul spaţiu teatral de la Romexpo, descoperi ingredientele de bază ale comediei care conduc la buna dispoziţie. Textul lui Labiche, prezentat scenic pentru prima dată în 1851, la Thèâtre du Palais Royal din Paris, este un "vodevil lejer", despre care Purcărete menţionează că e "plin de graţie franţuzească", deşi conţine "inadvertenţe dramaturgice", dar nesupărătoare. Conţine şi "delicioase şi inofensive obscenităţi".
Având un actor precum Horaţiu Mălăele, în rolul lui Gaspard, un altul precum George Mihăiţă, care-l interpretează pe Laverdure, şi două actriţe pentru Fideline, personaj jucat pe rând de Mihaela Teleoacă (în reprezentaţia de sâmbătă) şi Dorina Chiriac (în cea de mâine), creatorul a gândit montarea (o producţie a Teatrului de Comedie) aşijderea piesei: să "curgă în mare grabă şi vesel", să fie "plină de farmec".
Pe un parchet lucios alunecă actorii şi "mobile burgheze fantomatice"; artiştii mai şi cântă, căci e vorba de farsă şi are cuplete, iar publicul e martor la situaţii amuzante. Auzi vorbe de duh ce provoacă râsul spontan, vesel, râsul comic. Doar îl avem pe Mălăele, cel cu replica spumoasă pe buza sufletului omenesc, făcând şi mişcări perfecte pe parchetul lucios de pe care încearcă să fugă. Iar când îşi găseşte refugiu pe scările date cu ceară, deşi nu se vede cum se duce de-a valma, îţi imaginezi această scenă datorită sunetelor bine controlote... Am amintit doar "secvenţe" din "Femeia care şi-a pierdut jartierele", spectacol în care cei trei interpreţi sunt în vervă datorită baghetei regizorale a lui Silviu Purcărete şi datorită aptitudinilor lor artistice. Mişcările, grimasele, interpretarea cupletelor, replicele "delicioase" sunt asociate cu "mobilitatea" mobilelor, decorul având o funcţie scenică bine
