Imi place să gătesc, insă n-am să scriu cărţi de bucate şi nici n-o să apar la televiziune ca maestru bucătar. Măncărurile, pe care pot să le prepar din aproape orice, n-au nume. Nu ştiu să fac de două ori acelaşi fel. Nu am in vedere nişte reţete şi nici nu intreb pe nimeni cum trebuie procedat cănd simt că mi-ar mai trebui o legumă sau o mirodenie şi n-am.

Imi place să gătesc, insă n-am să scriu cărţi de bucate şi nici n-o să apar la televiziune ca maestru bucătar. Măncărurile, pe care pot să le prepar din aproape orice, n-au nume. Nu ştiu să fac de două ori acelaşi fel. Nu am in vedere nişte reţete şi nici nu intreb pe nimeni cum trebuie procedat cănd simt că mi-ar mai trebui o legumă sau o mirodenie şi n-am. Cel mai mult imi place să gătesc o măncare din orice, care se cheamă măncărică. E foarte apreciată de cei care se intămplă s-o aibă in farfurii, mai ales cănd mor de foame. De multe ori, felul doi imi iese la fel de zemos ca felul intăi, şi-n schimb, in ciorbă poţi să infingi lingura şi să stea dreaptă. Tot ce contează e ca măncărica să fie bună la gust, chiar dacă, atunci cănd pun apa la fiert şi uleiul in tigaie, cămara şi frigiderul sunt goale.

Cel mai reuşit fel de măncare l-am creat din gheare şi gături de pui, intr-o vreme cănd aproape toate frigiderele din Romănia erau goale, iar ca alternativă exista doar măncărica din picioare de porc, numită "tocană de Adidaşi". Nu trebuie să fii neapărat meşter mare, ca să faci o măncărică de gături şi gheare perfectă. Totuşi, talentul nu-i de ajuns. E nevoie de ceva in plus, şi anume de dragostea pentru cei care aşteaptă de la tine o minune. Găturile şi ghearele de pui nu imbie pe nimeni la gătit, iar la pungi, amestecate, sunt de-a dreptul scărboase.

In 1970, in timpul foametei din China, am văzut intr-o piaţă din Beijing o grămăjoară de maţe de raţă şi de pui.