Ieri, 80 angajati ai Companiei Antibiotice au donat sange pentru salvarea vietii bolnavilor care au nevoie de acest lichid vital. Sub indemnul "Donati sânge! Puneti suflet pentru viata!", Fundatia "Antibiotice - Stiinta si Suflet" a organizat la sediul firmei o prima campanie de donare voluntara de sânge. Actiunea, realizata cu sprijinul Centrului Mobil de Transfuzie Sangvina, a avut loc pentru marcarea Zilei Mondiale a Sanatatii, 7 aprilie. Campania de donare s-a desfasurat in spatiul pus la dispozitie de Centrul de Evaluare a Medicamentului, din cadrul companiei Antibiotice. "Prin aceasta actiune, voluntarii Antibiotice demonstreaza ca sunt aproape de cei aflati în nevoie si, totodata, fac un gest uman, contribuind la cresterea rezervelor de sânge de la Centrul de Transfuzii Sangvine Iasi, care sunt la limita, din cauza numarului redus de donatori. Fiecare angajat participant la actiune a primit o bratara rosie, cu inscriptia «Voluntar Antibiotice». Ne dorim crearea, în acest fel, a unei comunitati active de voluntari, care sa participe la toate actiunile de responsabilitate fata de comunitate pe care le vom desfasura în 2011. Faptul ca angajatii Antibiotice au raspuns într-un numar mare initiativei noastre de donare de sânge arata dorinta lor sincera de a face o fapta buna, un gest uman pentru semenii lor", a precizat Ioana Tode, presedinte al Fundatiei "Antibiotice - Stiinta si Suflet".
Actiunea de donare voluntara de la Antibiotice va fi prelungita prin organizarea ulterioara a unei noi sesiuni de colecte mobile de sânge, la care s-au înscris ca voluntari 60 persoane. "Multumim companiei Antibiotice si salariatilor sai pentru gestul pe care l-au facut astazi (ieri - n.r.). A salva vieti înseamna a trai vesnic", a declarat dr. Lavinia Scripcaru, director al Centrului Regional de Transfuzii Sangvine Iasi.
Fundatia "Antibiotice - Stiinta si Suflet