Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Fondurilor Europene plăteşte 7,5 milioane de euro pentru consultanţa oferită de şapte experţi BEI

Publicat in Mediafax, marți 24 septembrie 2013 ·

Ministerul Fondurilor Europene a încheiat, marţi, un acord în valoare de 7,5 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiţii pentru contractarea de experţi BEI în scopul îmbunătăţirii implementării proiectelor din sectoarele Transport şi Mediu, finanţate din fonduri europene.

În cadrul acestui acord, Ministerul Fondurilor Europene va contracta şapte experţi BEI care vor oferi consultanţă Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial Transport, Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial Mediu, dar şi MFE.

Valoarea acordului semnat este de 7,5 milioane de euro, sumă care acoperă "plata experţilor pe o perioadă de doi ani, dar şi achitarea unor servicii contractate de BEI de la terţi". "Acordul este finanţat din fonduri europene, prin intermediul Programului Operaţional Asistenţă Tehnică", potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.

Experţii Băncii Europene de Investiţii vor avea calitatea de consultanţi independenţi şi vor oferi sprijin în toate etapele implementării proiectelor din sectoarele menţionate: de la lansarea ofertelor până la exploatarea facilităţilor acestora.

Acordul a fost semnat de vicepreşedintele BEI, Mihai Tănăsescu, de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, de ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, de ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, respectiv de reprezentantul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, secretarul de stat Alexandru Năstase. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum 59 minute
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Organe pentru transplant, transportate din Bulgaria în România cu un avion SMURD

News.ro acum 7 ore
Avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat, miercuri seară, o misiune care a vizat transportul unor organe prelevate din Bulgaria Către România. ”În aceste momente, avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat o misiune speci

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°