„Piaţa ţărănească” - o nouă ediţie a târgului de produse tradiţionale şi meşteşugăreşti - adună laolaltă la Muzeul Ţăranului Român, între 25 şi 27 noiembrie, zeci de producători tradiţionali şi meşteşugari iscusiţi.
Coşurile şi vitrinele vor fi încărcate de fel de fel de bunătăţi: brânzeturi de la Bran (telemea, brânză de burduf, simplă, în coajă de brad, urdă dulce sau sărată, caş afumat), caşuri şi caşcavele din zona Argeşului, vestita telemea din Marginimea Sibiului, pastrame preparate de gospodari din Braşov, Argeş sau Sibiu, fel de fel de preparate din carne de porc, oaie, gâscă, capră, pui de la Botosani, Iaşi, Argeş ori Galaţi, cozonaci delicioşi, din Moldova.
Nu vor lipsi nici produsele de post: zacuşte de toate felurile: de vinete sau de ghebe, prepaprate în casă, gemuri şi dulceţuri bucovinene şi maramureşene, vestitele murături ale lui Nea Puiu: pepene galben murat, asortate, conopidă, mere şi pere murate, siropuri naturale din muguri de brad şi diferite fructe de pădure, dar şi miere, vin şi palincă de Zalău, ceaiuri, alifii şi tincturi de leac din Apuseni. Nici cei mici nu vor fi ocoliţi, pentru ei fiind pregătite felurite bunătăţi: turtă dulce, fondante, halviţă şi câte şi mai câte. Nu vor lipsi nici mesteşugarii încărcaţi cu multe lucruri de trebuinţă caselor de gospodari, între care obiecte de ceramică, oale de sarmale, căciuli, fulare şi alte împletituri pentru sezonul rece, căciuli de blană din Moldova şi alte obiecte meşterite cu drag şi pricepere. Şi încă un lucru important: intrarea va fi liberă.
„Piaţa ţărănească” - o nouă ediţie a târgului de produse tradiţionale şi meşteşugăreşti - adună laolaltă la Muzeul Ţăranului Român, între 25 şi 27 noiembrie, zeci de producători tradiţionali şi meşteşugari iscusiţi.
Coşurile şi vitrinele vor fi încărcate de fel de fel de bunătăţi: brânzeturi de la Bran (telemea, brânză de b