La un an de când şi-a însuşit cea mai veche şi mai de preţ medalie olimpică dintre probele sportive, Puşa încă nu poate să uite traseul parcurs până a ajuns la apogeul carierei sale: prima etapă, o potecă pe dealurile din spatele casei.Constantina Diţă şi-a petrecut vacanţa de vară, ca de obicei, acasă, în mijlocul familiei sale, în satul natal Spahii din comuna Turburea, judeţul Gorj. Campioana olimpică la maraton, Constantina Diţă, stabilită în America şi venită în vacanţa de vară alături de fiul ei, Rafael, la locurile de baştină, şi-a valorificat la maximum timpul petrecut în România: a ajutat nu doar la treburile gospodăreşti, ci a concurat după zece ani în faţa propriului public, la Campionatele Naţionale.

Acasă, în satul Spahii – unde am întâlnit-o într-o dimineaţă a săptămânii trecute – luptătoarea  de pe pistă se transformă rapid în păpuşa de odinioară, bucălată, cu cârlionţi bălai şi cu ochi albaştri pe care toţi o strigau „Puşa”- nume care i-a rămas până în ziua de astăzi.

Antrenament  pe potecile dintre vii 

Pentru familia sa, ea a rămas aceeaşi zgâtie de copil căreia îi plăcea să fie prima în toate. „Când mergeam la câmp, la sapă, ea ne-o lua înainte la toţi şi când termina rândul ei venea şi le ajuta şi pe celelalte surori”, începe să rememoreze mama campioanei frânturi din viaţa copiilor ei.

La 75 de ani, tanti Ileana nu-şi aduce aminte ca odraslele sale să-i fi pricinuit vreun necaz major. „Am avut copii ascultători. Unde i-am trimis, acolo au mers: la grădină, la vie, cu animalele, în piaţă. Nu s-au dat la o parte de la muncă”, spune părintele, care totuşi găseşte, într-un colţişor al sufletului, o mică nerespectare a cuvântului ei.

„N-am fost de acord să facă sport, ci voiam să continue cu şcoala. Şi când era ora să plece la antrenament cam lăsa munca neterminată. O strigam să s