Oricat de deplasata ar fi comparatia intre Romania si Anglia, nu pot sa nu remarc cat de asemanatoare sunt traseele acestor perechi de lideri. Cateva argumente:

1. Blair (si, peste ani, Ponta) a preluat conducerea partidului de stanga din tara sa, dupa multi ani de opozitie la un lider mana-forte (Thatcher, respectiv Basescu) si dupa ani de incapacitate de a slabi sau inlocui acest lider. Si-a ridicat partidul, l-a modernizat, i-a dat un discurs mai tineresc si mai dinamic, a creat o miscare politica spre centru (“A treia cale” in Anglia, USL in Romania), si a devenit favorit pentru castigarea alegerilor.

2. Thatcher si, peste ani, Basescu, a impus cele mai dure masuri de austeritate din tara sa, a taiat mult din statul social si care a produs somaj, saracie si disperare pentru procente importante din populatie. Inchideri de intreprinderi, salarii si pensii micsorate, taxe in crestere, spitale inchise, educatie subfinantata. In acelasi timp, control total pe propriul partid, fara opozitie, lipsa de scrupule in conducerea partidului si a executivului.

3. Blair si, peste ani, Ponta, a preluat guvernarea dupa ani grei si a reusit sa stabilizeze economia, sa creeze locuri de munca si sa redea tarii sale stralucire, mandrie si performanta. Sigur, pentru moment, afirmatia e certa in ce-l priveste pe Blair (care si-a condus tara 10 ani), si este doar o promisiune in ce-l priveste pe Ponta, insa primele cifre arata ca vestile ar putea fi bune si in Romania.

4. Blair si Thatcher au fost inamici ideologici, dar pragmatismul a marcat relatiile dintre ei. Mai mult, Blair a tolerat o parte din masurile de asanare economica realizate de guvernul conservator, si a beneficiat de pe urma lor. La fel, Ponta pare sa urmeze si el acest traseu pragmatic, si incepe sa inregistreze succese economice ca urmare a faptului ca refuza solutiile populiste.