Inima profesorului Adrian Neculau (1938-2012) a încetat să mai bată în zorii zilei de 21 decembrie. A fost un actor principal al renaşterii psihologiei sociale în Europa de Est.
O veste tristă, în prag de Crăciun, răspândită de câteva ceasuri pe toate continentele lumii prin zeci de reţele de grupuri de cercetare, consilii ştiinţifice editoriale sau de conferinţe internaţionale din care magistrul ieşean făcuse parte. Căci Adrian Neculau a trăit la intensitate maximă ultimul sfert din cei 74 de ani ce i-a fost dat să-mplinească. În numai două decenii, a (re)adus psihologia socială în România şi s-a dăruit pe sine ca animator şi cercetător în psihologia contemporană.
Doctor în psihologie din 1974, sub coordonarea academicianului Vasile Pavelcu, pentru Adrian Neculau anul 1989 a însemnat o adevărată descătuşare. A fost un noroc pentru Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi să ia startul competiţiilor atunci declanaşate în învăţământul superior cu un astfel de profesor. Şi un privilegiu pentru renaşterea psihologiei în spaţiul românesc prin dăruirea energiei sale recuperatoare. A fost – iar istoria disciplinei va consemna aceasta –, un actor principal al renaşterii psihologiei sociale în Europa de Est. O privire retrospectivă asupra cercetărilor sale impune teme de relevanţă ale credinţei într-o Europă nedivizată de bariere culturale: memorie şi gândire socială, atitudini, influenţe, mentalităţi şi, urmând drumul deschis de bunul său prieten, Serge Moscovici, reprezentări sociale ale sărăciei şi puterii.
În 20 de ani, Adrian Neculau a făcut, cum se spune, cât altul în mai multe vieţi. A fost fondator şi decizional în instituţii şi organizaţii care configurează spaţiul actual al învăţământului superior şi cercetării ştiinţifice precum Asociaţia Psihologilor din România, Comisia de Ştiinţe Sociale a Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare Ac