Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debitele râurilor din România au ajuns la 60% din normă

Publicat in Antena 3, luni 19 septembrie 2011 ·

Ministrul mediului şi Pădurilor, Lasszlo Borbely, a anunţat, la finalul şedinţei Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă, că scăderea debitelor Dunării şi râurilor din România la 60-65 % faţă de mediile anuale nu prezintă motive de îngrijorare privind seceta, scrie Green Report.

Explicaţia pentru scăderea debitului este aceea că ciclonul care aducea ploaia a ocolit România, iar următorul este prognozat pentru finalul lunii septembrie.

Debitul Dunării este în revenire, pe cursul mijlociu al fluviului plouă deja, iar în Serbia există deja cod roşu cu privire la debitul Dunării.

În ceea ce priveşte lacurile de acumulare, lipsa ploilor a redus rezerva la 70%, dar nu s-a intrat într-un regim de restricţie, acesta nefiind necesar, conform directorului general adjunct al Hidroelectrica, Dragos Zachila.

Deşi producţia de energie electrică din surse hidro este afectată de scăderea debitelor râurilor, aceasta nu va avea un impact asupra preţului energiei electrice, creşterea va fi suportată de producător, asigură reprezentanţii Hidroelectrica.

Laszlo Borbely a anunţat că există, totuşi, motive de îngrijorare în ceea ce priveşte navigaţia pe Dunăre. Peste 250 de nave de diferite mărimi sunt blocate la Călăraşi din cauza cotelor scăzute ale fluviului.

Ministrul mediului şi Pădurilor, Lasszlo Borbely, a anunţat, la finalul şedinţei Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă, că scăderea debitelor Dunării şi râurilor din România la 60-65 % faţă de mediile anuale nu prezintă motive de îngrijorare privind seceta, scrie Green Report.

Explicaţia pentru scăderea debitului este aceea că ciclonul care aducea ploaia a ocolit România, iar următorul este prognozat pentru finalul lunii septembrie.

Debitul Dunării este în revenire, pe cursul mijlociu al fluviului plouă deja, iar în Serbia exi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 4 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 4 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 9 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 3 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Un consilier județean din Vaslui arestat preventiv pentru șantaj și camătă, plasat sub control judiciar

Ziare.com acum 3 ore
Consilierul judeţean din Vaslui Costică Lupu, arestat preventiv pentru camătă alături de doi fii ai săi, a fost plasat sub control judiciar. Decizia a fost luată, joi, 16 mai, de Tribunalul Vaslui, hotărârea fiind definitivă. Potrivit deciziei insta

Zelenski: Am reuşit să adăugăm încredere în direcţia Vovceansk, dar bombardamentele ruseşti nu se opresc, ameninţările rămân. Şeful administraţiei locale a fost rănit

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski, care joi a fost la Harkov, în condiţiile în care regiunea se află de o săptămână sub asaltul trupelor ruse, spune că ucrainenii au trecut la contraofensivă, iar rezultatele ar trebui să se vadă, însă situaţia este în

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 4 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

8°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°