Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Violentarea scolii

Publicat in Jurnalul, duminică 6 august 2006 ·

Ministrul Hardau, scarbit de supusii nesupusi care i-au cerut demisia si pregatesc o amanare a inceperii anului scolar, adopta o metoda absolut ticaloasa, aruncandu-i pe profesori in gura lumii. Ministrul Educatiei a tinut sa iasa in public, inainte de a fugi in munti. Are si domnia sa dreptul la vacanta dupa sesiunea de examene la care a cazut pe linie. Linistea din Retezat ar putea sa-i aduca somnul, sa-l scoata pe demnitar din cosmarul trait in timpul Bacalaureatului si titularizarilor. Probabil ca dl Hardau isi blesteama ceasul cand a acceptat functia. Onorurile pe care le-a visat profesorul de rezistenta materialelor de la Politehnica din Cluj au ramas sa fie primite cu o alta ocazie. Mandatul ministerial preluat de la un alt profesor din Cluj va fi predat ca o usurare in curtea cu trofee a Partidului Democrat. Nestiind cand se va produce operatiunea respectiva, dl Hardau s-a aratat dur ca o fiara si tare ca o stanca la conferinta de presa de ieri. Neintelegand blamul moral ce a fost dat de o tara intreaga conducerii Ministerului Educatiei pentru prestatia din timpul crizei examenelor, dl Hardau schimba macazul, alegand sa mearga pe alta poteca. Mai bine zis, alaturea cu drumul. Am inteles ca ministrul vrea sa arate intregii tari ca taie in carne vie atunci cand descopera cazuri de coruptie. Prin sita controalelor ce au verificat Bacul si examenul de titularizare au fost trecuti cei care au corectat si notat tezele. Cateva zeci de profesori ar urma sa ramana fara slujbe pentru ca au dat note incorecte, neconforme cu baremul. S-a rezolvat ceva? Doar o picatura dintr-o mare. Faptul ca examenele au fost in prag sa fie fraudate la scara nationala, subiectele fiind divulgate chiar din interiorul ministerului, impune demisia ministrului.

Plecarea doamnei blonde s-a facut abia dupa ce dl Tariceanu i-a batut obrazul, iar cavalerul Hardau se facea ca nu intele

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 15 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°