Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STARE DE URGENTĂ în Ungaria. Vezi DE CE!

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 15 martie 2013 ·

Ministrul ungar de Interne Sandor Pinter a declarat vineri stare de urgenţă în ţară, din cauza intemperiilor.

Ninsori puternice, viscolul, poleiul şi frigul au cauzat atât întreruperea alimentării cu energie electrică, blocarea accesului în mai multe localităţi şi întreruperea furnizării unor servicii importante, cât şi producerea unor accidente în întreaga ţară, în ultimele 24 de ore, relatează MTI.

Un număr de 77 de localităţi erau afectate de pene de energie electrică, peste 100.000 de rezidenţi neavând curent electric vineri dimineaţa, a declarat pentru MTI o purtătoare de cuvânt a furnizorului E.ON.

Întreruperile în alimentarea cu energie electrică au fost cauzate de prăbuşirea unor copaci peste cablurile electrice îngheţate, a precizat Nikoletta Egyhazi.

O serie de trenuri fie au oprit, fie înregistrează întârzieri de până la două ore, majoritatea în zona de vest şi nord a ţării, a anunţat compania feroviară MAV.

Mii de persoane au petrecut noaptea de joi spre vineri în vehicule, pe autostrada M1, pe o porţiune între Gyor şi Tata, în nord-vestul Ungariei, din cauza blocării carosabilului de camioane ce au derapat împinse de rafale violente de vânt, a anunţat un purtător de cuvânt al Unităţii regionale pentru managamentul dezastrelor.

Pe autostrada M7 şi pe drumul principal M70, în sud-vestul Ungariei, un număr neprecizat de maşini au fost nevoite, de asemenea, să oprească, unele având numere de înmatriculare străine.

În pofida condiţiilor de iarnă, Aeroportul Internaţional Liszt Ferenc din Budapesta este deschis în continuare, fără ca serviciile să îi fie perturbate. Potrivit unui adjunct al purtătorului de cuvânt al aeroportului, Laszlo Kurucz, doar o cursă Lufthansa a fost nevoită să aterizeze la Viena în loc să aterizeze la Budapesta.

Ministrul ungar de Interne Sandor Pinter a declarat vineri stare de

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 33 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 33 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Surpriză imensă la Miami: Lando Norris a câştigat a şasea etapă a sezonului de Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?"

News.ro acum 7 ore
Lando Norris (McLaren) a produs o surpriză mare duminică seară în Formula 1, el câştigând Miami Grand Prix, a şasea etapă a sezonului. Pentru britanic este primul succes în Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?! Ce cursă. Aşteptam de mult timp. În sfârş

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Hamas anunţă că ultimele negocieri pentru încetarea focului s-au încheiat. Israelul promite o operaţiune militară în "viitorul foarte apropiat"

News.ro acum 9 ore
Ultima rundă de negocieri pentru încetarea focului în Gaza s-a încheiat la Cairo după "discuţii aprofundate şi serioase", a anunţat duminică gruparea militantă Hamas, reiterând cereri cheie pe care Israelul le-a respins din nou. După primele semne d

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°