Pe vremea copilăriei mele Moş Crăciun era un tip proscris. Aducea jucării noaptea şi nu-l vedea nici un copil. Era un mare mister. În schimb, Moş Gerilă, cel acceptat de autorităţi, vindea loz în plic la fiecare colţ de stradă. Acum Moş Crăciun e în plină inflaţie, a devenit un personaj ubicuu. Copiii au ocazia să-l vadă întîi la serviciul tatălui, apoi la compania unde lucrează mama, a treia oară la grădiniţă şi încă o dată chiar în seara de Ajun, acasă sau la vecini. Ce o fi în mintea lor cînd văd atîţia Moşi diferiţi? Îi observă cu o atenţie de care Moşii nu totdeauna sînt conştienţi. Şi îi auzi făcînd apoi comentarii despre cercelul din urechea unuia, despre barba lipită a altuia sau despre pantalonii negri care se vedeau pe sub cei roşii. Acum cîţiva ani, am asistat la spaima unei fetiţe de 4 ani, a unei colege, fetiţă care a smuls cadoul din mîinile unui Moş voinic şi roşcat, şi s-a îndepărtat apoi cît a putut de iute, fără să zică nici mulţumesc. Uşor intrigată, i-a şoptit la ureche mamei că Moşul avea unghiile negre. Anul acesta am văzut altă scenă: un Moş Crăciun care n-a ştiut să se impună în faţa mai multor copii de la o grădiniţă. Aceştia s-au năpustit, pur şi simplu, asupra lui, chirăind şi încercînd să-i smulgă cadourile din sac. Moşul încurcat şi speriat de ce i se întîmplă,
a transpirat, iar barba şi mustaţa, albe - de vată - i s-au dezlipit, lăsînd să i se vadă o altă barbă şi o altă mustaţă..., negre. Imediat după aşa o tărăşenie, unii băieţi mai mari şi-au adus aminte de varianta "Moş Crăciun cu plete dalbe, a venit de prin scaieţi". În ciuda unor asemenea accidente, copii mai mici continuă să creadă şi găsesc tot felul de argumente în sprijinul credinţei lor. I-am auzit pe unii spunînd despre un asemenea Moş, prost camuflat: "Asta e unul din ăia care se preface că e Moş Crăciun, e mascat, nu e ăla adevărat". Şi, să vă spun drept, unii c
