Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antivomitivele pot avea efecte adverse grave

Publicat in Adevarul, vineri 2 septembrie 2011 ·

Nu ar trebui să iei medicamente care atenuează greaţa şi vărsăturile înainte de a urca la volan, pentru că au efect de sedare. Iar unele dintre ele pot să accelereze bătăile inimii sau să provoace stări de leşin.

Antiemeticele sau antivomitivele, cum sunt mai cunoscute, pot face bine pentru moment, însă au câteva efecte adverse deloc de neglijat. O reacţie nedorită a acestor pastile, mai ales înainte de a urca la volan, este cea sedativă. De altfel, ele nu ar trebui luate în paralel cu medicamentele sedative, pentru că accentuează efectul acestora. Iar în cazul în care se asociază cu alcoolul, există riscul ca persoana în cauză să intre în comă alcoolică. Antivomitivele pot să reducă şi reflexele, ceea ce le contraindică încă o dată şoferilor, dar şi persoanelor care desfăşoară activităţi ce necesită reflexe bune.

Scad tensiunea arterială

Emetiralul şi Torecanul, două dintre cele mai utilizate antiemetice, pot cauza uscăciune a gurii, tahicardie (bătăi rapide ale inimii), tulburări de vedere sau hipotensiune ce merge până la leşin. Din cauza efectului hipotensiv, bolnavii cardiaci trebuie să ceară sfatul unui medic înainte de a lua aceste pastile. La bărbaţii cu adenom de prostată, antivomitivele pot cauza retenţie de urină, motiv pentru care lor le sunt contraindicate. De asemenea, aceste medicamente pot agrava boala Parkinson şi epilepsia.

Toate tipurile de antivomitive pot provoca în cazul adolescenţilor, deşi foarte rar, o reacţie neurologică bizară, numită medical „criză de plafonare”. Timp de o jumătate de oră-cel mult o oră, adolescentul stă cu capul în extensie (înclinat pe spate) şi cu ochii în tavan. Această stare trece de la sine şi nu are consecinţe asupra creierului. Ea nu trebuie confundată cu epilepsia.

Specialistul nostru

Prof. dr. Ioan Fulga

Şeful Catedrei de Farmacologie

UMF „Carol Davila“ @

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 29 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum 52 minute
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Ursula von der Leyen va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în timpul întâlnirii cu Xi Jiping

Adevarul acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, informează AFP, scrie AGERPRES.

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum o ora
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°