(cantonament: subst. masc., sg. Vine de la numele

oraşului chinezesc Canton, localitate altădată închisă

străinilor) Am glumit. Habar n-am de unde vine numele cantonamentului şi oricum nu despre asta e vorba aici. Ci de Luna de pe cer, spre care se ridică ameninţător (şi cu poftă) peste un miliard de perechi de ochi oblici, puţin migdalaţi. Despre ce e vorba? În urmă cu ceva vreme, cîteva articole de ziar atrăgeau atenţia asupra faptului că (scuzaţi...!) chinezii îşi construiesc rachete prea mari pentru lansarea de sateliţi. De vreo cîteva zile, misterul s-a lămurit: to'arăşii de la Beijing au nevoie de capacitate mare de transport spaţial pentru că îşi doresc să ajungă pe Lună. Sigur, nu acum. Mai întîi trebuie să trimită un om pe orbită, să construiască sistemul de aselenizare şi întoarcere (în eventualitatea că vor să-şi recupereze astronauţii), în sfîrşit, să găsească bani pentru tot proiectul. În 2010, primul chinez ar trebui să pună piciorul pe Lună - şi să salute cu mîna la cască steagul roşu înfipt în solul gri (şi, de fapt, plicticos) al satelitului. Dacă partidul rămîne la putere, gestul ar răzbuna una dintre cele mai mari umilinţe ale comunismului în războiul rece: URSS n-a reuşit să trimită un echipaj pe Lună. Apropo de comunism: realizaţi, sper, că aselenizarea galbenă ar fi o altă premieră: primii membri de partid care pun piciorul pe un alt corp ceresc. Pentru că e greu de imaginat că pe Lună pleacă orice chinez cu dosar incert şi rude participante (sau reprimate, ce mai contează) în Revoluţia Culturală. De fapt, Luna e numai bună pentru comunişti. Peisajul e liniştitor: puţine roci ies din rînd, prin culoare sau proprietăţi. Aici sau 1.000 de kilometri mai încolo e totuna. Nu e nevoie de nici un poliţist care să-ţi spună, că în Piaţa Tiananmen, "circulaţi, vă rog!". În sfîrşit, populaţia Lunii fiind extrem de redusă, cei doi-trei ta