Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR, nemulţumit de pragul electoral al lui Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Preşedintele Traian Băsescu a dublat pragul electoral, de la 5% la 10%, într-o apariţie la "Naşul" de la B1 TV. Cum istoria recentă arată că dorinţele şefului statului se transformă în fapte, este de presupus ca în viitorul Parlament să nu pătrundă mai mult de trei partide: PDL, PSD şi PNL. Sursa: Codrin Prisecaru

Dacă la precedentele alegeri victima pragului electoral a fost PRM, următorul partid exclus ar fi UDMR. La parlamentarele din 2008, formaţiunea a obţinut 6% din voturile electoratului, cu un procent peste minimul actual şi insuficient pentru pragul preşedintelui. Liderii UDMR reacţionează la declaraţiile lui Traian Băsescu, într-un interviu acordat EVZ de senatorul Gyorgy Frunda.

EVZ: Şeful statului a propus creşterea pragului electoral de la 5% la 10%. UDMR nu a avut până acum o poziţie oficială. Cum a primit partidul dvs. această idee?

Gyorgy Frunda: Pentru mine e o surpriză propunerea domnului preşedinte de a mări pragul electoral de la 5% la 10%. În primul rând, pentru că la nivelul Uniunii Europene se încearcă reducerea pragului electoral, considerându-se că şi pragul de 5% este prea ridicat. Din câte ştiu în Uniunea Europeană nimeni nu are un prag atât de ridicat. Din câte ştiu, în Europa, doar Turcia are un prag de 10% şi Consiliul Europei face presiuni puternice pentru reducerea acestui prag, iar Rusia are 7%. Împreună cu raportorul pe Rusia am fost acolo acum o lună şi încercăm să convingem colegii de acolo să reducă şi ei pragul la 5%.

Dacă fac o analiză pe fond, creşterea pragului înseamnă o reprezentare mai mică a voinţei poporului în Parlament, pentru că toate partidele care obţin voturi sub pragul electoral nu ajung să fie reprezentate în Parlament, iar votul lor se redistribuie formaţiunilor câştigătoare. Deci câştigă partidele pentru care cetăţenii nu şi-au dat votul, nu şi-au delegat suveranitatea decizională. @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 5 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 6 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 6 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 6 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 10 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 5 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 10 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°