Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Educaţiei: Este nedrept că 8% din elevii care au terminat clasa a VIII-a nu merg la liceu

Publicat in Mediafax, luni 16 septembrie 2013 ·

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a spus, luni, la Ploieşti, că este "nedrept" că opt la sută din elevii care au terminat clasa a VIII-a nu merg în continuare la liceu şi că unii părinţi nu-şi trimit copiii la clasa pregătitoare.

Prezent, luni, la Ploieşti, la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul", unde a participat la deschiderea anului şcolar, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a afirmat că ministerul pe care îl conduce îşi propune să abordeze "frontal, dar cu echilibru" probleme precum abandonul şcolar sau faptul că unii părinţi nu-şi trimit copiii la şcoală.

"Este nedrept ca în 2013 în România aproximativ 0,5 la sută dintre copiii cu vârstă cuprinsă între 6 şi 7 ani să nu fie lăsaţi de părinţii lor să participe la şcoală. Este nedrept la opt la sută dintre elevii care anul trecut erau înmatriculaţi în clasa a opta anul acesta să nu îi găsim în şcoală, deşi învăţământul este obligatoriu până la clasa a zecea. În anul şcolar pe care-l începem astăzi ne propunem să abordăm frontal, dar cu echilibru şi profesionalism, toate aceste probleme. Realităţile trebuie privite aşa cum sunt", a afirmat ministrul Educaţiei.

El a susţinut că aceste probleme vor fi rezolvate plecând de la mai multe principii, între care "detaşarea faţă de abordările politicianiste care de multe ori au condus în ultimii ani la compromiterea unor teme importante din educaţie”.

În discursul citit în faţa elevilor de la colegiul ploieştean, Remus Pricopie a mai spus că este "încrezător să societatea românească va şti să identifice cele mai bune soluţii pentru copiii săi".

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie şi preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, au participat, luni, alături de o delegaţie a Parlamentului din Malta, la deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional ”Mihai Viteazul” din Ploieşti, dat drept exemplu de unitate de învăţământ etalon în Praho

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 39 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 47 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 2 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 25 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

STS Serviciul de urgență Minivacanță cu mii de apeluri la 112, la nivel național

Ziua Constanta acum 36 minute
În perioada 1 – 6 mai a.c., la nivel național, operatorii STS au preluat și procesat 159.660 de apeluri primite la numărul de urgență 112. Din totalul acestora, 59,11% (94.383) au reprezentat cazuri de urgență și au fost transferate către agențiile

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°