Mesajul a fost trimis. Multumesc!

«Auzeam gemete şi urlete de durere»

Publicat in Click, miercuri 26 iunie 2013 ·

Poveşti zguduitoare şi amintiri înfiorătoare dintr-o vacanţă care s-a transformat, într-o fracţiune de secundă, într-un coşmar. Deşi se feresc de camerele de luat vederi, răniţii din Muntenegru, cei care nu au leziuni foarte grave şi care sunt conştienţi, vorbesc despre clipele de groază prin care au trecut atunci când autocarul a căzut în prăpastie.

Plini de vânătăi, zgârieturi şi contuzii, bandajaţi la cap şi înspăimântaţi, dar întregi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu s-au întors între patru scânduri, aşa cum s-a întâmplat cu 18 dintre turiştii care s-au aflat în autocarul ce s-a prăbuşit, duminică, în Muntenegru.

La secţia Chirurgie toracică, de la Spitalul Universitar Bucureşti, într-un salon aflat la etajul 11, am găsit-o pe una dintre victimele din Muntenegru. Răvăşită, şocată de cele petrecute.

La Spitalul Floreasca, rudele se înghesuie în faţa secţiei ATI să primească veşti despre cei dragi

"M-am trezit pe o stâncă. Auzeam gemete, urlete de durere. Nu ştiam ce se întâmplă. Nu ştiam cum de am ajuns în afara autocarului. S-a petrecut totul atât de repede, încât nici nu am avut timp să-mi dau seama ce se petrece. Am văzut oamenii împrăştiaţi peste tot, plini de sânge. Apoi, am realizat că pot să mă mişc şi să vorbesc. Îmi mai aduc aminte doar că m-au luat de acolo de jos şi m-au urcat în ambulanţă", ne-a mărturisit femeia. Ea ne-a mai spus că îşi aminteşte că autocarul a vrut să ferească un copil, apoi a început să se balanseze, a intrat în parapetul de pe marginea şoselei şi a căzut în gol.

O altă victimă care a scăpat cu viaţă este o tânără de 26 de ani, din Cluj. Ea are doar câteva contuzii, motiv pentru care, ieri dimineaţă, a fost externată de la Spitalul Elias. Sufletul îi este, însă, zdrobit, întrucât mama ei, Aurora Morar (56 de ani), şi-a pierdut viaţa în Muntenegru. "Ea şi fiica cea mică, Maria, au

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°