Deşi romantismul, care a descris şi a motivat stări şi respectiv acţiuni individuale şi sociale adesea paradoxale, este considerat a fi un curent depăşit, lucrurile nu stau deloc aşa. Cel puţin în ceea ce priveşte muzica simfonică.

Aşa cum cu ocazia nopţii de Înviere, brusc curţile bisericilor se umplu de credincioşi, a căror credinţă în iubire şi iertare a aproapelui se risipeşte ca prin farmec odată cu terminarea slujbei, tot cam aşa se întâmplă şi cu sălile de concert atunci când programul cuprinde muzica unor compozitori precum Rachmaninov şi Ceaikovski. Nici nu ai zice că fiinţa cu privire ostil-piezişă dispusă oricând să agreseze şi să încalce normele elementare sociale poate deveni instantaneu fie evlavioasă, fie extaziată şi vremelnic îmblânzită de acordurile obligatoriu consonante ale muzicii.

Dar dacă starea pascală se instaurează - din păcate - doar odată pe an şi nici atunci prea evident, programele de concert, care prin program şi renumele protagoniştilor fac săli pline, apar ceva mai des. Nu cu mult mai des. Şi îi atrag tot pe acei care fac prea rar obiectul constatărilor de mai sus.

Aşa s-a întâmplat şi cu concertul Orchestrei Naţionale Radio, care a avut nu mai puţin de patru capete de afiş, respectiv Simfonia a IV-a de Ceaikovski şi Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov, dar şi pe dirijorul Christian Badea şi pe pianista Ekaterina Mechetina, pe care marketing-ul de culise o acreditează a fi… "favorita lui Putin". Favoriţi ai talentului, inspiraţiei şi, mai ales, ai dorinţei de a face performanţă faţă de sine s-au dovedit toţi cei aflaţi pe scenă, spre încântarea publicului care a umplut - lucru mai rar - Studioul "Mihail Jora" al Radiodifuziunii Române.

Ceea ce e important e faptul că publicul nu a fost un spectator pasiv al unei parade de cărţi de vizită - impresionante în cazul ambilor eroi principa