Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Televiziunile, sub teroarea CNA

Publicat in Jurnalul, miercuri 4 noiembrie 2009 ·

CNA a analizat ieri emisiunile mai multor posturi de televiziune, şedinţă care s-a lăsat cu amenzi şi avertismente publice. Antena 3 a fost amendată cu 5.000 de lei, membrii CNA constatând că emisiunile postului sunt orientate împotriva lui Traian Băsescu.

"Nu consider că emisiunile postului sunt orientate împotriva lui Traian Băsescu. Noi nu facem decât să răspundem unei atitudini a preşedintelui în ceea ce ne priveşte. (...) Nu ducem nici o campanie împotriva lui Traian Băsescu. Noi suntem o televiziune de ştiri. Domnul preşedinte şi Guvernul Boc 2 sunt Puterea. Noi nu ne facem decât meseria: suntem critici la adresa Puterii, pentru că asta e menirea presei", a declarat directorul general al Antenei 3, Sorin Oancea, citat de Mediafax.

De asemenea, el a precizat că postul Antena 3, în calitatea lui de televiziune de ştiri, nu acordă o atenţie specială preşedintelui Băsescu. "Îi acordăm (lui Traian Băsescu - n.r.) doar atenţia normală. Toate aceste scandaluri care au apărut în presă, scandalul Omar Hayssam, scandalul Mircea Băsescu, au fost scandaluri care au fost în toată presa. Ce era să facem? Noi să nu dăm?", a spus Oancea.

Directorul general al Antenei 3 a mai spus că i se pare "exagerată" preocuparea membrilor CNA pentru "situaţia preşedintelui" Traian Băsescu.

"CNA-ul care interpretează asta este un CNA format din cine, din Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Narcisa Iorga, toţi oameni puşi de preşedinte sau de Guvernul PD-L. Preocuparea lor pentru situaţia preşedintelui mi se pare exagerată. Nu îi văd să aibă aceeaşi preocupare şi pentru alţi oameni politici", a spus acesta.

ONISEI DĂ TONUL

"După 10 zile de campanie (...), majoritatea emisiunilor de dezbatere, mai ales pe cele două posturi principale de ştiri, nu respectă nici măcat un alineat din Decizia CNA (nr. 853 din 29 septembrie 2009 privind regu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 57 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 50 minute
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 17 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°