Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...
OCTAVIAN ANDRONIC: Mafio-sindicalismul de la Metrou (AMOS News)
"Metroul este un serviciu public pe care statul îl pune la dispoziţia cetăţeanului. Un serviciu ale cărui costuri nu sunt şi nu pot fi acoperite prin contribuţia populaţiei. Dacă preţul biletelor ar rezulta din calculul economic, probabil că acesta ar depăşi tarifele de taximetre. În această instituţie lucrează nişte oameni ale căror retribuţii nu sunt calculate în funcţie de performanţa economică. Dacă ar fi aşa, nimeni – de la directorul general, la şeful de sindicat şi până la personalul de curăţenie din staţii – n-ar pleca acasă cu bani în ziua de leafă. Lucrurile sunt în aşa fel aranjate încât retribuţia să asigure o supravieţuire decentă. În cazul special al metroului, supravieţuirea depăşeşte considerabil decenţa altor români ale serviciilor publice."
IOANA LUPEA: Băsescu, Ponta, Antonescu şi politica din turnul de fildeş (Adevărul)
"Mulţi politicieni privesc cu dispreţ spre stradă. E o minoritate, sunt dezorganizaţi, n-au lideri, nu votează, se vor plictisi etc. Numeroasele etichete puse protestului faţă de exploatarea aurului de la Roşia Montana şi, pe fond, faţă de politica pervertită, reprezintă dovada că politicienii, -şi nu doar ei- nu-l înţeleg. Îl simplifică, operează cu categorii precum hipsteri, anti-sistem etc pentru a-l face inteligibil şi a-l domestici.Respiră uşuraţi când se întorc în micile lor colegii din ţară, acolo unde contestarea n-a ajuns încă, precum Valeriu Zgonea care avut revelaţia potenţialului electoral al oraşelor mici asumându-şi implicit pierderea voturilor din marile aglomerări urbane. Corul antic (în ambele sensuri) de comentatori, apărători ai status-qou-ului, le ţi