Acţiunile de protest ale medicilor vor începe din 18 septembrie cu pichete în faţa Ministereului Sănătăţii şi Ministerului de Finanţe, astfel de acţiuni urmând să fie organizate zilnic până în 27 septembrie, iar în noiembrie ar putea fi declanşată greva generală, informează Mediafax.
Reprezentanţii Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate au anunţat, vineri, măsurile de protest care vor avea loc în perioada următoare.
Astfel, protestele vor începe în septembrie cu manifestări în stradă, iar în noiembrie ar putea fi declanşată greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor medicilor.
Potrivit calendarului anunţat, între 18 şi 27 septembrie va fi organizat câte un pichet în fiecare zi în faţa Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor, iar în octombrie va avea loc un miting în faţa Guvernului.
Reprezentamţii medicilor au mai spus că s-ar putea să existe şi demisii în bloc, dar şi anularea contractelor medicilor de familie cu casa de asigurări de sănătate.
Principala nemulţumire a personalului sanitar este legată de nivelul salariilor.
Colegiul Medicilor din România (CMR) a trimis membrilor organizaţiei scrisori prin care îi anunţă că vor fi organizate proteste în stradă, se arată într-un document obţinut de MEDIAFAX.
Scrisoarea trimisă medicilor este semnată de preşedintele CMR, Vasile Astărăstoae, care le transmite colegilor că sunt momente în viaţa fiecăruia când trebuie să ia decizii ce le vor influenţa destinul.
"Sunt însă momente într-o profesie când suntem obligaţi să luăm decizii care vor influenţa destinul profesiei. Deciziile colective vor afecta însă şi destinul nostru individual. Un asemenea moment trăim astăzi. Colegiul Medicilor din România consideră că trebuie să acţionăm pentru a apăra independenţa şi respectul profesiei şi prof