Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turiştii din diverse colţuri ale ţării vor lua cu asalt staţiunile montane Straja şi Parâng

Publicat in Adevarul, miercuri 23 decembrie 2009 ·

Staţiunile montane din Valea Jiului sunt pregătite pentru turiştii aşteptaţi de sărbători. Mii de turişti sunt aşteptaţi, de astăzi, să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în cele două staţiuni de schi din Valea Jiului.

Salvamontiştii, cabanierii, operatorii instalaţiilor de transport pe cablu, dar şi cei care întreţin pârtiile de schi din Straja şi Parâng au făcut ultimele pregătiri pentru puhoiul de turişti care a ajuns, începând de azi-dimineaţă, în staţiunile montane din Valea Jiului. Sute de turişti au urcat în staţiuni încă de ieri, iar în aceste zile se preconizează că instalaţiile de transport pe cablu vor funcţiona la capacitate maximă.

Preţuri mai mici

Majoritatea cabanierilor din cele două staţiuni montane au vândut pachetele turistice pentru Crăciun şi au aproape toate locurile ocupate până la sfârşitul anului. Pachetele s-au vândut foarte bine pentru că preţurile sunt mai mici faţă de alte staţiuni româneşti, iar turiştii, în special cei din Vestul ţării, s-au orientat spre zone mai apropiate de casă.

Într-o cabană acreditată, un sejur de trei zile care include şi masa festivă de Revelion costă la fel de mult ca în 2008, adică între 800 şi 1.400 de lei, iar unii cabanieri chiar au mai scăzut la preţ, ca nu cumva să rămână fără turişti. De Crăciun, preţurile sunt chiar mai mici. Dacă aleg să-şi petreacă întregul concediu pe Valea Jiului, adică până după Anul Nou, turiştii îşi pot negocia reducerea pentru pachetul turistic, care ajunge şi la 15 procente din preţul total. „Acum încep să urce pentru Crăciun şi va fi foarte mare înghesuială. Probabil cozile la telescaun se vor întinde bine de tot pentru că sunt aşteptaţi mii de turişti”, a spus un salvamontist din Parâng.

Telescaunul merge doar pe timp de zi

Gigi Pogan, şeful Telescaunului, spune că la un transport pot fi duse cel puţin o sută de persoane. Instala

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner a fost adus în ţară

Mediafax acum 39 minute
„În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c., o escortă a Poliţiei Române a adus în ţară, din Marea Britanie, un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Dolj, urmărit internaţional pentru infracţiunea de omor calificat. Acesta avea emis pe numele lui, de c

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum o ora
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 2 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 33 minute
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Polițiști de frontieră atacați cu cuțitul, de traficanți de migranți, în Timiș. Au fost trase focuri de armă

Press Alert acum 28 minute
Foto: Arhivă Incident violent în noaptea de marți spre miercuri, într-o parcare de pe autostrada A1, în Timiș, în care au fost implicați polițiști de frontieră care pregăteau un flagrant pentru destructurarea unei rețele de trafic de migranți. Atacu

Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona

News.ro acum o ora
Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Acesta a fost făcut public luni, iar contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet situaţia, în condiţiile în care opt cadre medicale au fost acuzate de moartea lui Marad

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum o ora
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum o ora
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum 2 ore
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă. Care este starea sa de sănătate

Adevarul acum o ora
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat pe secția de Terapie Intensivă a Institutului Inimii din Cluj Napoca.

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°