Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CORESPONDENŢĂ DE LA CHIŞINĂU. Miting uriaş pro-Europa la Chişinău

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 4 noiembrie 2013 ·

Circa 100.000 de manifestanţi din toate colţurile Republicii Moldova au participat ieri, în centrul capitalei, la un marş de susţinere a idealului european al ţării lor. Sursa: REUTERS

Europa, venim!, Noi decidem viitorul!, Vrem în Europa! au fost doar câteva dintre sloganurile pe care moldovenii le-au purtat pe pancarte, scrise cu litere cât un stat de om.

Aproximativ 100.000 de oameni, printre care copii, tineri, adulţi sau bătrâni de 80 de ani au venit la marşul european ca să se facă auziţi. După pancartele pe care le ţineau oamenii în mâini, se putea face, imaginar, o hartă a Moldovei. Toate raioanele au fost prezente în Piaţa Marii Adunări Naţionale, chiar şi din stânga Nistrului. Potrivit organizatorilor, numărul participanţilor ar fi fost mai mare dacă se găseau destule mijloace de transport.

În schimb, alţii au pus mână de la mână pentru a găsi un mijloc de transport numai să fie prezenţi la miting. Piaţeta Academiei de Ştiinţe, scuarul Catedralei, zona Circului au fost pline cu autocare din raioanele Moldovei. Mulţi au lăsat maşinile la intrare în Chişinău şi au venit pe jos cu tricolorul într-o mână şi cu drapelul Uniunii Europene în altă mână.

Pentru un viitor diferit

În mulţimea puteau fi văzuţi politicieni, miniştri, alte personalităţi care au venit să susţină drumul integrării în Uniunea Europeană. Preşedintele moldovean Nicolae Timofti a fost primul care s-a adresat celor prezenţi. "Am venit să susţinem o idee comună: cauza europeană. Avem puterea să realizăm această misiune, pentru noi şi pentru viitoarele generaţii. Moldova aparţine Europei", a declarat şeful statului. Iar mesajul său a fost receptat de moldovenii din piaţă. "Am venit să susţin calea Moldovei spre integrare. De dimineaţă nu mă despart de acest drapel al Europei, el este viitorul nostru. Eu vreau să spun că ne dorim integrarea în UE nu pentru a pleca, ci p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 43 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum o ora
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°