Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCR Banca pentru Locuinţe: Peste un milion de români din mediul rural, interesaţi de produsele de economisire-creditare

Publicat in Bursa, miercuri 13 iulie 2011 ·

Românii din mediul rural sunt interesati de produsele Bauspar (economisire-creditare pentru domeniul locativ), reiese dintr-un studiu IRSOP realizat pe un eşantion de 214 gospodarii, reprezentativ pentru populaţia între 20-65 ani din mediul rural, pentru BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), anunţă banca într-un comunicat de presă.

"Chiar şi în condiţiile economice actuale, majoritatea românilor din mediul rural intenţionează să economisească la fel în cursul următoarelor 12 luni (71%), demonstrând că sunt oamenii gospodari şi continuând să strângă "bani albi pentru zile negre". Pe termen mediu, circa un milion de persoane cu vârste între 20-65 ani sunt interesate de contractarea unui produs Bauspar. Considerăm că mediul rural este o oportunitate de distribuţie a produselor şi serviciilor bancare, având în vedere că doar 36% dintre respondenţi folosesc un produs bancar pentru economisire", a precizat Alexandru Ciobanu, Preşedinte BCR Banca pentru Locuinţe.

Circa 80% dintre românii care locuiesc în mediul rural au planuri de îmbunătăţire a locuinţei pentru următorii 5 ani. Majoritatea intenţionează să renoveze, să facă reparaţii majore şi să cumpere dotări noi pentru gospodărie. Foarte puţini, în condiţiile economice actuale, se orientează spre cumpărarea unei locuinţe noi sau a unui teren.

"În mediul rural, circa 70% dintre românii cu vârste între 20-65 ani sunt interesaţi de un produs de economisire-creditare pentru copii, majoritar cu scopul strângerii unui fond de economii (67%). Aceste rezultate confirmă schimbarea de atitudine în comportamentul financiar al românilor, care se gândesc cu mai multă atenţie la viitorul financiar al familiei, şi, mai ales, al copiilor, cărora încearcă să le ofere un start bun în viaţă", a adăugat Alexandru Ciobanu, Preşedinte BCR Banca pentru Locuinţe.

C.P. Românii din mediul rural sunt interesati de produsel

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Mediafax acum o ora
„Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre şi mai poate contribui la recuperarea decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, P

BREAKING Banca Transilvania cumpără oficial BRD Pensii

G4Media acum 43 minute
Grupul Financiar BT, prin Banca Transilvania și BT Investments, a ajuns la un acord cu BRD-Groupe Societe Generale și Societe Generale Assurances pentru achiziția BRD Pensii (BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private), companie

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum o ora
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Ordin de restricție pentru cei care își agresează verbal și fizic vecinii - lege adoptată de Parlament

HotNews acum 2 ore
Pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite și va putea fi instituit ordin de restricție pentru agresori, conform unui proiect de lege care modifică Codul Penal, adoptat marți de Camera Deputaților. Modificările

Tancurile israeliene au ajuns în centrul oraşului Rafah

Mediafax acum 3 ore
Tancurile au fost văzute lângă moscheea al Awda, din zona centrală a oraşului Rafah, au declarat martorii pentru Reuters. În mai multe zone din oraş s-au dat lupte grele, au mai relatat martorii, potrivit Sky News. Operaţiunile la sol în Rafah au în

Generalul SRI Cristian Bizadea, adjunct al directorului SRI, s-a pensionat la 48 de ani

News.ro acum o ora
Generalul SRI Cristian Bizadea, adjunct al directorului SRI, s-a pensionat la 48 de ani. Conform unui răspuns al Biroului de presă al SRI pentru G4Media, Bizadea ”a încetat raporturile de serviciu cu instituţia, prin valorificarea dreptului la pensi

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum o ora
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 2 ore
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 3 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Calvarul prin care a trecut o fată de 13 ani. Copila, violată și șantajată de un bărbat de 50 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt pentru 24 de ore, fiind acuzat că a violat şi a şantajat o fată de 13 ani. ”În fapt, la data de 27 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au fost sesizaţi de către o

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

19°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°