Dacă „Buddha zîmbitor” ar avea un alt nume, acela ar fi Bekir. „Fosta mea soție e și ea antropolog. A venit aici, a învățat turcă și kurdă - eu nu vorbesc kurda, dar ea, da - aşa ne-am întîlnit, iar asta i-a schimbat viața. Ce frumos, Doamne, şi tu ești antropolog!”. Bekir are familia în Van. L-am întîlnit la o lună după cutremurul teribil, în restaurantul Cok Cok, restaurantul său din Pera, aproape de bulevardul Istiklal. Cu specific thai, cu un concept creat de un arhitect din Singapore, restaurantul atrage tineri profesioniști (yuppies), oameni din industriile creative, sau pe oricine care este gata să plătească puțin mai mult pentru o atmosferă bună, oameni prietenoși și mîncare exotică bine gătită.

Într-o zi rece de noiembrie eram cu o prietenă producătoare de film, Gulen, mîncînd aperitive, bune să te lingi pe degete, acompaniate de un pahar de vin și de discuții despre viaţă. Aveam masa de la fereastră, lîngă intrare. Bekir și-a făcut apariția, a văzut-o pe Gulen, ne-a salutat, și-a tras un scaun şi s-a așezat zîmbind, privindu-ne prin ochelarii săi dreptunghiulari, mici, cu ramă neagră. Are o față rotundă care radiază fericire și deschidere către celălalt. Am început prin a face schimb de cărți de vizită, a sa și a prietenului său arhitect.

DE ACELASI AUTOR Portretul lui Yakup Fauna din suburbii Istanbul - sufletul oraşului Auto-exilul. O introducereImediat simți legătură specială pe care Bekir o are cu Asia de Sud-Est - un pod construit prin prietenie și exprimat în mici gesturi cum ar fi acela de a-ți mulțumi cu mîinile împreunate la nivelul bărbiei în timp ce te privește cu ochii săi zîmbitori. În spatele lor simți o viață trăită din plin, cu voința puternică de a face lucruri. Bekir mi-a făcut imediat impresia unui „manufacturier” și a unei persoane gata să ajute. Un tînăr adolescent stătea în jurul barului, uitîndu-se tăcut la noi și avî