Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul Ponta îl acuză pe Funeriu că s-ar afla în spatele acuzaţiilor de plagiat ce i s-au adus

Publicat in Adevarul, marți 19 iunie 2012 ·

Premierul Victor Ponta susţine că "sursa anonimă" din spatele acuzaţiilor de plagiat la adresa sa este fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu. Acesta ar fi furnizat materialele revistei "Nature" care a scris că teza de doctorat a primului-ministru conţine pasaje plagiate.

Întrebat dacă crede că preşedintele Traian Băsescu s-ar afla în spatele acuzaţiilor, Ponta a spus că este "mintea copiiilor".

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte Institutul Cultural Român, Ponta a declarat că toţi românii trebuie să ştie cum sunt cheltuiţi acei bani, care nu sunt ai preşedintelui.

Luni seara, premierul acuzase Preşedinţia de "lipsă totală" de transparenţă legat de cheltuirea fondurilor publice la nivelul Institutului Cultural Român (ICR), arătând că nu este normal ca instituţia să fie controlată de un singur om şi ca bugetul Preşedinţiei să fie completat "din alte surse" necontrolate.

"Este o lipsă de transparenţă totală şi nimeni din această ţară nu mă va convinge că este mai democratic să laşi o instituţie cu bani publici să fie condusă de un singur om decât să fie controlată de o instituşie cum este Senatul, unde sunt toate forţele politice. Îmi pare rău, dar cred că, de fapt, totul este un război politic, nu are nicio legătură cu cultura atât timp cât nimeni nu a luat niciun leu şi nimeni nu a schimbat pe nimeni de acolo. Dar dacă trebuie lăsaţi bani pentru preşedintele ţării, Preşedinţia are propriul buget şi nu putem completa bugetul Preşedinţiei din alte surse pe care nu le controlăm niciodată. Cât timp sunt bani publici, toţi avem obligaţia să răspundem şi să prezentăm publicului cum se folosesc aceşti bani. Cine se supără că îl întrebăm cum se cheltuiesc banii publici înseamnă că are ceva de ascuns", a spus Ponta.

El a susţinut că liderii grupurilor parlamentare PSD-PNL nu intenţionează să îl schimbe pe Horia Roman Patapievici de la condu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 2 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°