Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Confesiunile unui condamnat

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 7 octombrie 2006 ·

„Totul a început la 13- 14 ani. Pe atunci am intrat într-un cerc de prieteni care ascultau rock, punk. Era prin ’90 şi ceva. Am început cu alcool. Eram puşti şi credeam că ce fac este tare. Nici nu mai ştiu când am început «să bag». Prima dată am încercat ketamină. De acolo am trecut la altele mai grele”, a început C.C . Dacă-l întrebi câţi ani are nu ştie ce să-ţi spună: 17 sau 29. Prima cifră reprezintă numărul anilor pe care i-a primit ca pedeapsă. Braşoveanul pare un bărbat obişnuit, poate cu o privire mai ciudată şi cu tatuaje care nu mai pot fi acoperite de haine. A ţinut morţiş ca numele să-i fie păstrat secret, însă nu s-a sfiit să se lase fotografiat. A fost condamnat pentru omor deosebit de grav însă el spune că „a luat 17 ani din cauza unor oameni care toacă banii statului”. Se referă la organele de anchetă şi de judecată…

„Eram globe-trotter. Eram din Braşov, dar stăteam peste tot. Aveam prieteni mulţi astfel că plecam pe drumuri mai tot timpul. Nu aveam o stabilitate. Nu locuiam la Braşov, la Bucureşti. Locuiam pur şi simplu în… România. Între mine şi părinţi se crease o prăpastie. Mă credeam un neînţeles. Mi-a plăcut mult Cioran şi mi se părea că e cel mai bine dacă sufăr, ca să capăt anumite experienţe totale. La un moment dat nu mai ştiam cine sunt. Nu mai conta decât să mai treacă o singură zi, să mai bag o doză”, îşi aduce aminte bărbatul.

Bărbatul pare să fie cult. Limbajul său este expresiv, fluent, cu un umor negru. Pe atunci îşi câştiga banii din furtişaguri şi mici înşelăciuni. „Îmi place să spun că eram un oportunist, nu că furam. Drogurile mi-au afecat creierul şi aveam impresia că sunt de neatins, că nimeni nu mă va prinde. Apoi am început să-mi pierd prietenii. Sora mea a murit şi nu am putut să fiu alături de familie în acel moment. Eram în drum spre Sighişoara şi am avut o dorinţă să sun acasă. A răspuns tata şi l-am întreba

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum 27 minute
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 12 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum o ora
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 11 minute
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 59 minute
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 49 minute
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul cu Rusia să intre într-o fază critică în următoarele două luni: "Apărarea Kievului rămâne una dintre principalele noastre preocupări, indiferent cât de greu este în est"

News.ro acum 49 minute
Comandantul forţelor terestre ucrainene a declarat, într-un interviu publicat vineri de The Economist, că se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei, care durează de 26 de luni, să intre într-o fază critică în următoarele două luni, pe măsură ce Mosco

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 3 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 3 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

16°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°