Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comentariu Ovidiu Nahoi: Băsescu e sănătos. Boala e altundeva

Publicat in Adevarul, luni 1 martie 2010 ·

În ţările normale, acolo unde oamenii privesc cu relaxare lupta politică, starea de sănătate a preşedintelui ori a premierului nu este motiv de speculaţii.

Nu că sănătatea primilor oameni din stat nu ar fi de interes public. Este. Doar că subiectul este tratat cu transparenţă, buletinele medicale fiind publicate la intervale regulate, iar vizitele la medic, pentru diferite intervenţii sau chiar investigaţii sunt anunțate dinainte.

Acestea se întâmplă nu doar pentru că liderii statelor cu democraţii avansate au mania comunicării. Ci, mai ales, din considerente cât se poate de pragmatice.

Liderii politici ai acestor ţări, oameni pătrunși de responsabilităţile ce le revin, au grijă mereu să fie predictibili, chiar și atunci când la mijloc e propria stare de sănătate. Mai bine ca aceasta să fie cunoscută, cu bunele şi relele ei, decât să se dea teren liber speculaţiilor şi, mai ales, să apară surprize.

Citiţi şi: Băsescu despre vizita la Spitalul Militar: "Sunt mai sănătos decât toţi patronii din presă"

Când, în ianuarie 1992, președintele George Bush ( tatăl) a vomitat peste premierul japonez Kiichi Miyazawa, în timpul unui dineu oficial, pieţele financiare au reacționat imediat. Cu cât un lider politic devine mai puternic, cu atât un eveniment neașteptat legat de starea sa de sănătate are efecte mai puternice şi mai greu de controlat. Transparența este, așadar, de preferat. Secretarul general al NATO, Manfred Worner ( 1934 – 1994), a rămas în fruntea organizației, deşi era chinuit de un cancer. Starea precară a sănătăţii sale era însă cunoscută de toată lumea, dar tocmai asta a menținut puterea Alianţei şi i-a permis lui Manfred Worner să rămână în fruntea ei până în ultima zi a vieţii.

Nu acelaşi lucru se întâmplă în regimurile dictatoriale şi autoritare. Liderii autoritari sunt, mai mult sau mai puţin, obsedaţi de id

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 47 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 56 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 3 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 33 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

STS Serviciul de urgență Minivacanță cu mii de apeluri la 112, la nivel național

Ziua Constanta acum 45 minute
În perioada 1 – 6 mai a.c., la nivel național, operatorii STS au preluat și procesat 159.660 de apeluri primite la numărul de urgență 112. Din totalul acestora, 59,11% (94.383) au reprezentat cazuri de urgență și au fost transferate către agențiile

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°