Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătorii şi procurorii aleg luni viitorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii

Publicat in Romania Libera, duminică 31 octombrie 2010 ·

Judecătorii şi procurorii de la instanţele şi parchetele din ţară, precum şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie votează, luni, în adunările generale, membrii viitorului Consiliu Superior al Magistraturii, pentru un mandat de şase ani, potrivit NewsIn.

Potrivit calendarului alegerilor, pe data de 1 noiembrie, la ora 13, sunt programate să aibă loc adunările generale pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). La instanţele şi parchetele unde nu s-a putut vota sau nu a existat cvorum, adunările generale se reunesc pe 5 noiembrie, tot la ora 13.00, pentru desemnarea membrilor CSM.

Legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului prevede că CSM este alcătuit din 19 membri, din care 14 judecători şi procurori aleşi în adunările generale, trei membri de drept şi doi reprezentanţi ai societăţii civile. Însă, ca urmare a unei decizii din mai a plenului CSM, alegerile din 1 noiembrie vizează 11 posturi de membru, având în vedere că trei dintre actualii membri, respectiv Bogdan Licu, Graţiana Isac şi Ana Maria Lăbuş, îşi vor termina mandatul în viitorul Consiliu.

Pentru cele 11 locuri în viitorul Consiliu candidează 37 de magistraţi, 23 de judecători şi 14 procurori. Judecătorii ÎCCJ vor desemna doi reprezentanţi, cei de la curţile de apel trei reprezentanţi, judecătorii de la tribunale vor avea un reprezentant, iar cei de la judecătorii doi reprezentanţi. De asemenea, parchetele de pe lângă curţile de apel, cele de pe lângă tribunale şi cele de pe lângă judecătorii vor desemna fiecare câte un reprezentant în CSM.

Dintre cele 37 de nume rămase în cursa pentru viitorul Consiliu Superior al Magistraturii, patru sunt ale unor actuali membri. Astfel, Lidia Bărbulescu, Dan Chiujdea, Dan Lupaşcu şi Cristian Deliorga, actuali membri ai Consiliului, şi-au depus candidatura pentru un nou mandat, deşi conform legii

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 6 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum o ora
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 23 minute
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Femeia căutată de salvamontişti în munţii Rodnei a făcut găsită decedată / Aceasta a căzut în gol 200 de metri. La faţa locului fusese direcţionat şi un elicopter SMURD - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Salvatori de la mai multe instituţii din judeţul Bistriţa Năsăud au intervenit, sâmbătă după amiază, pentru recuperarea unei femei care a căzut zeci de metri în gol, pe un traseu din munţii Rodnei. Turista a fost găsită decedată. Potrivit reprezenta

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 11 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 12 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°