Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Magazinele de vise” îşi vând stocurile la promoţie

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 12 februarie 2010 ·

După ce guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă prin care interzice comercializarea a 36 de substanţe şi plante etnobotanice care au fost similate drogurilor ilegale, clienţii fideli ai „magazinelor de vise” din Constanţa s-au grăbit ieri să-şi procure produsele etnobotanice. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

Asta pentru că, la 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, ordonanţa va intra în vigoare, iar cei care vând sau cumpără aceste produse vor face închisoare.

Ieri după-amiază, în cel mai cunoscut „magazin de vise”, care funcţionează non-stop, era un du-te–vino necontenit, iar rafturile erau aproape goale. „Închidem, ordonanţa asta e de vină, dar şi campania din presă care a trâmbiţat că nu ştiu câţi tineri au murit din cauza plantelor etnobotanice”, se plânge vânzătorul din magazin.

Bărbatul, care se declară de profesie executor judecătoresc, spune că printre clienţi săi se numără şi avocaţi, medici sau profesori. „Aşa că imaginea cu tinerii dependenţi e abureală, sub stanţele astea nu dau dependenţă, să fie clar! Nu e vina noastră că în loc să le inhaleze le fumează sau consumă mai mult decât conţinutul plicului”, se disculpă vânzătorul.

Reduceri de preţ

Pentru a scăpa de marfă, comercianţii au redus preţurile chiar şi de patru ori. „Crank” - nişte buruieni trase în foi de ţigară - se vinde cu 5 lei în loc de 20 de lei, iar tinerii clienţi cumpără câte patru-cinci bucăţi. „Le consum de şapte ani şi n-am nimic. Mă scapă de stres”, ne spune un student arab. Un tânăr mai îndrăzneţ adaugă răspicat: „M-apuc de alea ilegale, ăsta e următorul pas, vom fuma iar la colţul blocului“.

Un alt cumpărător, la vreo 45 ani, susţine că se simte foarte bine după ce consumă produsele etnobotanice: „Sunt foarte fericit şi nu deranjez pe nimeni, iar dacă nu le mai găsesc, nu am incotro şi mă apu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 34 minute
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Gabriela Firea comentează presupusa COMPETIȚIE cu Marcel Ciolacu pentru șefia PSD-ului: „Diferiți oameni ne-au intoxicat, căutând să ne învrăjbească”

Gandul acum 13 minute
Gabriela Firea, actualul candidat al Partidului Social Democrat, a vorbit despre presupusele tensiuni dintre ea și Marcel Ciolacu, cu privire la supremația în interiorul partidului. Firea a declarat că micile neînțelegeri au fost cauzate de persoane

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 2 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 7 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

AUDIO „Dezbat bucuros cu el”. Biden, hotârât să participe la o dezbatere cu Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie

HotNews acum o ora
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la o dezbatere cu Donald Trump, adversarul său republican la alegerile din noiembrie, relatează Reuters. Joe Biden si Donald Trump se vor confrunta din nou la alegerile prezidentiale

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 4 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 5 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Primul lot din Transapuseana, cea mai mare investiţie pe un drum judeţean din România, a fost recepţionat vineri - FOTO

News.ro acum 2 ore
Primul lot din Transapuseana, drumul care traversează Munţii Apuseni, a fost inaugurat vineri, fiind vorba despre 43 de kilometri de drum judeţean. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marius Haţegan, de profesie inginer, afirmă că „lucrările

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 6 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

11°
vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°