Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii supradotaţi, ajutaţi de la grădiniţă până la doctorat

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 12 iunie 2010 ·

O sută dintre copiii cu o inteligenţă peste medie vor intra într-un program Rotary International prin care să li se asigure educaţia, până la doctorat. Sursa: NorthFoto

Jumătate dintre copiii supradotați din România trăiesc în mediul rural, fără a avea acces la școli pe măsura potențialului lor. Concluzia aparține organizației internaționale Rotary care a anunțat că se va implica din acest an în a le asigura câtorva dintre aceștia educația până la doctorat.

Astfel, fiecare din cele 94 de cluburi Rotary din Districtul România-Republica Moldova a identificat câte unul-doi copii din comunitatea respectivă, cărora să le asigure un astfel de tutoriat.

Ajutor pe termen lung

„Mai mult de jumătate din populația României locuiește în mediul rural. Practic, jumătate din copiii supradotați se găsesc în mediul rural și nu pot ieși de acolo. Un proiect pe care l-am început este acela de a asigura unora dintre aceștia un traseu complet în școli adevărate, până la doctorat. Acest proiect nu are voie să se oprească pentru că nu există o dezamăgire mai mare pentru un copil decât să-l așezi la un moment dat la loc, în mediul lui”, a explicat Daniel Condurache, actualul guvernator al Districtului 2241 România-Republica Moldova.

Anunțul a fost făcut astăzi, la aniversarea a zece ani de la oficializarea Districtului, printre invitați numărându-se și Carlo Ravizza, președintele sub mandatul căruia s-a înființat acesta.

Creată în 1905 în SUA, ca o rețea de business care s-a implicat ulterior în proiecte umanitare, Rotary are în prezent 1,2 milioane de membri în 200 de țări. Așa cum a anunțat Ravizza, intenția organizației este să se extindă, mai ales în China.

În România, Districtul are 2800 de membri între astronautul Dumitru Prunaru, muzicienii Nicu Alifantis și Berti Barbera, consilierul BNR Eugen Rădulescu,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 44 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°